Înaintea confruntării din prima manșă, campioana din Serie A a primit o lovitură dură. 

Benjamin Pavard s-a accidentat la începutul partidei cu AS Roma și a fost înlocuit cu Yann Bisseck, iar diagnosticul e unul dur pentru internaționalul francez.

Victimă a unei entorse la gleznă, apărătorul de 29 de ani va lipsi, cel puțin, la meciul de la Barcelona. Lovit la aductori și indisponibil pentru ultimele meciuri ale lui Inter Milano, Marcus Thuram ar putea să revină la echipă, au anunțat jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.

Alexandru Deaconu, observator de arbitri la FC Barcelona - Inter Milano

Alexandru Deaconu a fost delegat de UEFA ca observator de arbitri la partida dintre FC Barcelona și Inter din turul semifinalelor Champions League, care se va disputa în Catalonia.

Fostul arbitru român va superviza o brigadă din Franța, condusă la centru de Clement Turpin. La cele două linii se vor afla Nicolas Danos și Benjamin Pages, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Francois Letexier. În camera VAR se va afla Jerome Brisard.

Programul din UEFA Champions League

  • Marți, 29 aprilie, ora 22:00: Arsenal - PSG (semifinale, tur)
  • Miercuri, 30 aprilie, ora 22:00: Barcelona - Inter (semifinale, tur)
  • Marți, 6 mai, ora 22:00: Inter - Barcelona (semifinale, retur)
  • Miercuri, 7 mai, ora 22:00: PSG - Arsenal (semifinale, retur)
  • Sâmbătă, 31 mai, ora 22:00: Finala (Allianz Arena, Munchen)