Jurgen Klopp, mesaj pentru Vinicius înainte de Liverpool - Real Madrid: "Sper să nu treacă pe lângă vreun idiot"

Jurgen Klopp Liverpool rasism Real Madrid Vinicius Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Februarie 2023, 17:55
Data actualizarii: Luni 20 Februarie 2023, 17:54

Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu Real Madrid, din optimile de finală ale Ligii Campionilor.

La conferința de presă, Jurgen Klopp a fost întrebat și despre Vinicius Junior, starul lui Real Madrid, care a fost ținta mai multor atacuri rasiste în Spania, în ultima vreme.

Jurgen Klopp îl apără pe Vinicius înainte de Liverpool - Real Madrid

Întrebat dacă Vinicius îi provoacă pe fanii adversarelor prin stilul său de joc sau anumite gesturi din eren, Klopp a explicat că nu poate exista niciun motiv pentru rasism și speră ca brazilianul să nu fie ținta unor astfel de atacuri și pe Anfield.

"Dacă provoacă? Nu știu ce face Vinicius, dar nimic din lumea asta nu are justifica reacțiile rasistice. Sper să nu treacă pe lângă vreun idiot care să îi spună ceva. Vinicius e un fotbalist de top, e deja o legendă a lui Real Madrid la vârsta sa", a spus Klopp, citat de As.

Klopp a fost întrebat ulterior și dacă are de gând să facă un plan tactic prin care să îl blocheze pe Vinicius, însă antrenorul lui Liverpool a subliniat că Real Madrid are o mulțime de jucători foarte periculoși: "Dacă ne apărăm foarte bine la Vinicius, pot apărea Benzema sau Modric. Sunt foarte mulți jucători de clasă mondială. Trebuie să ne apărăm colectiv".

Vinicius: "Jignirile continuă, dar la fel și dansul. Ne vedem la Liverpool"

Real Madrid a jucat în deplasare cu Osasuna în etapa cu numărul 22 din LaLiga, scor 0-2. 

Meciul a început cu un moment de reculegere care însă a fost stricat de un suporter de-ai gazdelor care a strigat "Vinicius, fiu de târfă!". Arbitrul a pus imediat capăt momentului de reculegere.

Ulterior, Vinicius s-a transformat din victimă în agresor. Presa din Spania a citit pe buzele brazilianului un atac dur la adresa arbitrului Munuera Montero.

"Fiu de târfă, du-te dracului!", i-a strigat Vinicius arbitrului, în minutul 34. Furia jucătorului de la Real a fost provocată de un duel cu un adversar în marginea terenului, în urma căruia centralulul a dictat aut pentru Osasuna, nu lovitură liberă pentru madrileni.

Deși a scăpat nesancționat și de această dată, în ciuda faptului că nu se află la prima abatere în care jignește un arbitru în timpul meciului, Vinicius a postat un mesaj prin care acuză jignirile primite.

„Jignirile continuă...dar la fel și dansul...Ne vedem la Liverpool! HALA MADRID”, a scris Vinicius Junior pe Twitter. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!