FCSB i-a convins pe specialiști: „Șanse de 99,8%“

FCSB i-a convins pe specialiști: „Șanse de 99,8%“ Liga Campionilor

Campioana României își poate face deja planurile pentru o provocare mai mare, comparativ cu cea pe care a rezolvat-o, în mare măsură, după doar 90 de minute.

FCSB - Inter d'Escaldes (Andorra), meci contând pentru prima manșă din turul I preliminar al Ligii Campionilor, s-a încheiat cu victoria gazdelor.

Fără să strălucească sau să forțeze în vreun fel, FCSB a câștigat pe Stadionul Steaua, după cum sport.ro a arătat aici. Chiar dacă prestația roș-albaștrilor n-a fost pe placul patronului Gigi Becali, scopul a fost atins, după prima manșă de aseară.

Concret, FCSB se poate considera deja calificată, în turul II preliminar Champions League. Pentru că, la ce s-a jucat pe arena din Ghencea și având în vedere scorul înregistrat pe tabelă, returul programat pentru 15 iulie (ora 21.30) e o simplă formalitate.

Acesta a fost și verdictul dat de analiștii de la Football Meets Data. Cea mai importantă platformă dedicată analizelor și statisticilor din fotbalul internațional consideră că FCSB are cele mai mari șanse să treacă de turul I preliminar Champions League, după meciurile-tur din această săptămână.

În dreptul campioanei României e trecut următorul procentaj: 99,8%.

Mai departe, formațiile cu cele mai mari șanse de a ajunge în turul II preliminar sunt următoarele:

*Zrinjski (Bosnia) – 99,5% (A învins Virtus din San Marino cu 2-0 în deplasare)

*Malmo (Suedia) – 98% (A bătut Iberia din Georgia cu 3-1 în deplasare)

*Zalgiris (Lituania) – 92% (A câștigat acasă cu Hamrun din Malta: 2-0)

Dacă va ajunge în turul II, FCSB va da de învingătoarea dublei Shkëndija (Macedonia de Nord) / New Saints (Țara Galilor). Aici, în tur, cele două formații au remizat, în Țara Galilor: 0-0. 

Partidele din turul II preliminar Champions League sunt programate pentru 22/23 iulie (prima manșă) și 29/30 iulie (a doua manșă).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!