Deși ieșirea fotbalistului a creat panică pe banca tehnică, extrema roș-albaștrilor s-a prezentat la antrenamentul de joi dimineață și s-a pregătit în regim normal.
Roș-albaștrii au obținut o victorie importantă în fața campioanei Andorrei, la debutul în preliminariile Ligii Campionilor, însă meciul nu a fost lipsit de emoții. Cu un sfert de oră înainte de final, David Miculescu, autorul primului gol, a acuzat probleme medicale și i-a lăsat locul lui Andrei Gheorghiță, stârnind îngrijorare în tabăra campioanei.
S-a antrenat cot la cot cu colegii
Vestea bună pentru staff-ul condus de Elias Charalambous a venit a doua zi. Miculescu, fotbalist evaluat la 2,5 milioane de euro, nu a avut nevoie de recuperare specială și, potrivit Fanatik, a participat la ședința de pregătire alături de restul lotului.
Vestea vine ca o gură de oxigen pentru FCSB, care se confruntă deja cu probleme serioase în compartimentul ofensiv. Daniel Bîrligea și Denis Alibec, ambii accidentați, nu au fost disponibili pentru duelul european.
Gigi Becali, patronul echipei, a comentat situația celorlalți atacanți indisponibili. "Am auzit și de rezultatul RMN-ul lui Alibec. O să avem răbdare să vedem ce se întâmplă și cu el și Bîrligea. Alibec mai așteaptă câteva păreri despre accidentarea lui. O să vedem cât de mult o să lipsească", a transmis Gigi Becali pentru sursa citată mai sus.
2,5 milioane de euro este cota de piață a lui David Miculescu, potrivit Transfermarkt.