GALERIE FOTO FCSB - Inter Club d'Escaldes 3-1 | Roș-albaștrii, debut cu dreptul în noul sezon european

FCSB - Inter Club d'Escaldes 3-1 | Roș-albaștrii, debut cu dreptul în noul sezon european Liga Campionilor

FCSB a învins-o cu scorul de 3-1 pe Inter d’Escaldes în prima manșă a duelului din turul 1 preliminar al Champions League.

Returul dintre cele două echipe este programat o săptămână mai târziu. 

Rezultat bun, dar multe greșeli pentru FCSB în noul sezon din Champions League

Prima repriză din meciul disputat pe stadionul Ghencea a stat sub semnul echilibrului. Inter d’Escaldes a avut câteva șanse importante de gol, dar Ștefan Târnovanu a fost într-o seară bună. Roș-albaștrii au avut un gol anulat în minutul 13, Miculescu a reușit să îl învingă pe Javi Diaz, însă reușita sa a fost anulată pentru ofsaid. Câteva minute mai târziu, Cisotti a lovit bara.

Primul gol al lui FCSB a venit în minutul 37, când Cisotti a pătruns în careu și i-a pasat în lateral lui David Miculescu care a șutat și l-a învins pe Diaz. Până la pauză, scorul a devenit 2-0 în favoarea roș-albaștrilor, după ce Darius Olaru a transformat un penalty obținut de Cisotti.

Marius Ștefănescu a înscris și el un gol superb în minutul 53 și totul părea că se îndreaptă spre o victorie la scor a roș-albaștrilor, însă a urmat apoi o serie de greșeli.

Ngezana a provocat un penalty, apărat, însă, foarte bine de Ștefan Târnovanu și a greșit și la golul andorrezilor din minutul 65, când l-a lăsat pe Rafinha față în față cu goalkeeper-ul lui FCSB.

În minutul 80, Andreu a punctat după o greșeală a lui Florin Tănase, însă golul a fost anulat pentru ofsaid. 

  • Fcsb inter club descaldes preliminariile ligii campionilor 9072025 3

FCSB - Inter Club d'Escaldes 3-1

Min. 90+5: Final de meci!

Min. 90+2: Ocazie FCSB! Ștefănescu șutează în forță cu stângul, dar mingea trece pe lângă poartă.

Min. 80: Gol anulat pentru Inter d'Escaldes! Tănase încearcă să respingă un balon, dar trimite spre poartă, Târnovanu respinge, dar nu poate face nimic la șutul lui Andreu.

Min. 71: Ce ratare! Chiricheș pasează din partea dreaptă în interiorul careului, îl lasă cu poarta goală pe Miculescu, însă acesta trimite pe lângă.

Min. 65: GOOOL Inter d'Escaldes! Ngezana alunecă în careu la o centrare venită din partea dreaptă, balonul ajunge la Rafinha, care îl învinge pe Târnovanu.

Min. 60: Penalty ratat de Inter d'Escaldes! Târnovanu are o paradă frumoasă și apără șutul lui Mohedano.

Min. 59: Penalty pentru Inter d'Escaldes! Ngezana faultează în careu, iar centralul dictează penalty.

Min. 53: GOOOL FCSB! După o combinație în careul advers, Juri Cisotti centrează de pe partea stângă, iar Marius Ștefănescu înscrie cu un șut din prima spectaculos.

Min. 49: Ocazie FCSB! Un balon deviat ajunge în careu la David Miculescu. Acesta șutează cu exteriorul piciorului stâng, balonul se îndreaptă către vinclu, dar Puentes respinge.

Min. 46: Începe repriza a doua!

Min. 45+5: Finalul primei reprize!

Min. 45+3: GOOOL FCSB! Olaru înscrie de la 11 metri.

Min. 45: Penalty pentru FCSB! Cisotti este faultat de portarul Javi Diaz, iar arbitrul dictează penalty după ce revede faza la VAR.

Min. 44: Ocazie FCSB! Politic avansează în flancul stâng și pasează în partea dreaptă unde aștepta Juri Cisotti. Alex Sanchez intervine cu o alunecare și respinge în corner.

Min. 37: GOOOL FCSB! Juri Cisotti pătrunde în careu și pasează în partea dreaptă pentru David Miculescu, care trimite în poarta goală și deschide scorul.

Min. 32: Ocazie FCSB! Cisotti scapă singur cu portarul, dar Javi Diaz reușește să respingă.

Min. 25: Ocazie FCSB! Dennis Politic șutează din interiorul careului, însă șutul său trece pe lângă poarta adversă.

Min. 17: Bară FCSB! Olaru centrează de pe partea dreaptă, Juri Cisotti reia spre poarta oaspeților, dar nimerește bara.

Min. 13: Gol anulat pentru FCSB! Șut recuperază un balon și îi lasă mingea lui Radunovic, care trimite în careu pentru Miculescu, cel care șutează și îl învinge pe portarul advers. Golul este anulat pentru ofsaid.

Min. 11: Ocazie FCSB! Șut, Politic și Miculescu combină frumos în careul advers, iar fostul jucător de la Dinamo apare la finalizare, însă andorrezii rezolvă faza și trimit în corner.

Min. 5: Ocazie Inter Club d'Escaldes! Roș-albaștrii sunt prinși pe un contraatac, dar Ștefan Târnovanu intervine bine la un șut puternic expediat din partea dreaptă a careului.

Min. 5: Ocazie FCSB! Tănase execută bine un corner, Ngezana se înalță și deviază cu capul, dar mingea trece pe lângă poartă.

Min. 1: Începe meciul!

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Alhassan, Radunovic – Tănase, Șut, Olaru – Cisotti, Miculescu, Politic

  • Rezerve: Zima, Graovac, Kiki, Ștefănescu, Lixandru, Popescu, Chiricheș, Toma, Perianu, Pantea, Vlăsceanu, Gheorghiță

Inter D’Escaldes: Javi Diaz – Munoz, Muguruza, Sanchez, Puentes, Torres – De la Torre, Alonso, Mohedano – Rafinha, Lopez

  • Rezerve: Munoz, Jose Teixeira, Humanes, Da Cunha, Andreu, Rodriguez, Llovet

___________________________________________________________________________________________________

Și în acest sezon, din păcate, campioana României se vede nevoită să înceapă drumul de Champions League încă din primul tur preliminar, alături de campioane din țări precum Andorra, Gibraltar sau Feroe.

În situația extrem de probabilă în care FCSB va trece de Inter Club d'Escaldes, pentru echipa lui Elias Charalambous urmează în turul 2 preliminar duelul cu învingătoarea din dubla The News Saints FC (Țara Galilor) - KF Shkendija (Macedonia de Nord).

Antrenorul lui Inter d'Escaldes, fără dubii înaintea meciului cu FCSB. Cum a numit-o pe campioana României

Felip Ortiz (48 de ani), antrenor la Inter Escaldes din vara anului trecut, a prefațat duelul cu FCSB într-un interviu pentru Radio Marca. Născut în Lleida și fost tehnician în academia celor de la FC Barcelona, Ortiz spune că echipa sa a avut ghinion la tragerea la sorți.

"Nu am avut parte de o tragere la sorți plăcută, dar vom merge cu entuziasm și ambiție. Probabil am picat cu cel mai dificil adversar posibil, dar este vorba de fotbal și orice se poate întâmpla", a spus Felip Ortiz.

Deși campionatul din Andorra este considerat drept unul dintre cele mai modeste din Europa, Ortiz vorbește despre progresul din ultimii ani și posibilitatea ca echipele din această țară să ajungă în grupele competițiilor UEFA.

"Un eșec în această fază din Liga Campionilor le permite cluburilor să meargă în Conference League, iar pentru cluburi ca al nostru premiile de la UEFA ne permit să susținem întregul sezon.

Santa Coloma aproape a ajuns în grupe sezonul trecut, iar noi am trecut de un tur. Nivelul campionatului nostru s-a îmbunătățit semnificativ. Există investiții mai multe, o infrastructură mai bună și competitivitate. Chiar și echipa națională a arătat îmbunătățiri, iar Anglia a reușit să învingă doar cu 1-0 recent. Așa ceva era de neimaginat înainte", a mai spus antrenorul lui Inter Escaldes.

”Domnul cartonaș“, delegat la debutul european al FCSB-ului: bilanțul sârbului, incredibil!

La centru se va afla sârbul Danilo Nikolic, de doar 30 de ani. În sezonul trecut, acesta primit partide internaționale de nivel scăzut, la UEFA Youth League, în calificările Europeanului Under 17 și în preliminariile Conference League. Firește, pe plan intern, a condus mai multe partide din campionatul Serbiei.

În toate aceste meciuri, Danilo Nikolic s-a remarcat prin generozitatea cu care a împărțit cartonașele. În 32 de meciuri din sezonul 2024-2025, el a acordat 134 de „galbene“ și cinci „roșii“. De asemenea, a acordat 11 lovituri de pedeapsă.

Pe Stadionul Steaua, Nikolic va fi ajutat de asistenții Milan Sutulovic şi Svetozar Zivin, în timp ce rezervă va fi Nikola Radakovic. În Camera VAR se vor afla Novak Simovic şi Lazar Lukic.

Lotul lui FCSB pentru campania din Champions League ediția 2025-2026

UEFA a publicat pe site-ul oficial lotul lui FCSB pentru UCL 2025-2026:

Portari:

Ştefan Târnovanu

Mihai Udrea

Lukáš Zima

Fundași:

Valentin Creţu

Danijel Graovac

David Kiki

Mihai Popescu

Vlad Chiricheş

Alexandru Pantea

Siyabonga Ngezana

Risto Radunović

Mijlocași:

Adrian Șut

Mihai Lixandru

Dennis Politic

Ovidiu Perianu

Darius Olaru

Juri Cisotti

Octavian Popescu

Baba Alhassan

Atacanți:

Denis Alibec

Daniel Bîrligea

Florin Tănase

David Miculescu

Marius Ștefănescu

Andrei Gheorghiță

Antrenor principal:

Elias Charalambous

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!