După calificarea „eroică“ obținută în fața amatorilor de la Inter d'Escaldes, FCSB trebuie să ridice ștacheta. Pentru că, în turul II preliminar al Ligii Campionilor, va întâlni campioana Macedoniei de Nord, Shkendija. Iar aici joacă niște fotbaliști profesioniști!

Din lotul macedonenilor face parte și albanezul Kamer Qaka (30 de ani). Paradoxal, acesta n-a evoluat niciodată în campionatul Albaniei și CV-ul său include doar formații din străinătate. Qaka, mijlocaș central, a aterizat în România, la Poli Iași, în 2017. Aici, a și adunat cele mai multe partide, 55 în total. 

Perioada petrecută la Iași i-a adus lui Qaka un transfer la FCSB, în 2018. Bucureștenii au achitat 400.000 în schimbul jucătorului, însă s-au debarasat de el, după doar 7 apariții ale lui Qaka în tricoul roș-albașrilor.

După ce a fost aruncat ca o măsea stricată de FCSB, Qaka s-a întors la Poli Iași și, între 2019-2020, a îmbrăcat și tricoul Universității Craiova. După plecarea din România, fotbalul l-a dus la Kongsvinger (Norvegia), Mezőkövesd (Ungaria) și Shkendija (Macedonia de Nord).

Qakar a fost titular în dubla cu The New Saints

În Macedonia de Nord, lui Qaka i-a mers foarte bine. Aici, a cucerit singurele sale trofee de până acum, fiind campion cu Shkendija, în 2020-2021 și 2024-2025.

Per total, albanezul are 95 de meciuri și 1 gol pentru campioana Macedoniei de Nord. În turul I preliminar al Ligii Campionilor, în dubla cu The New Saints (Țara Galilor), Qaka a fost titular în ambele manșe. În prima partidă, cea din deplasare, a rămas pe teren până în minutul 87, iar în retur a jucat 72 de minute.

Programul FCSB-ului până la finalul lunii iulie

*Sâmbătă (ora 21.30, campionat): Petrolul - FCSB

*22 iulie (ora 22.00, Liga Campionilor, turul II preliminar): Shkendija - FCSB

*26 iulie (ora 21.30, campionat): FCSB - Farul

*30 iulie (ora 21.30, Liga Campionilor, turul II preliminar): FCSB - Shkendija