Fără precedent! Golul lui Fabian Ruiz din PSG - Arsenal a stabilit o premieră istorică în Liga Campionilor

Fără precedent! Golul lui Fabian Ruiz din PSG - Arsenal a stabilit o premieră istorică în Liga Campionilor Liga Campionilor

Fabian Ruiz (29 de ani), mijlocașul lui Paris Saint-Germain, a deschis scorul în returul cu Arsenal din semifinalele Ligii Campionilor.

După victoria cu 1-0 în turul de la Londra, PSG a deschis scorul și pe Parc des Princes. Fabian Ruiz a marcat pentru 1-0 în minutul 27, când a șutat imparabil din marginea careului, după ce l-a evitat pe Martinelli și a beneficiat de o ușoară deviere a lui Saliba.

Fabian Ruiz, primul gol din carieră în UCL. Spania dă 5 marcatori diferiți în semifinale

Pentru Fabian Ruiz a fost primul gol din carieră în UEFA Champions League. Spaniolul a avut nevoie de 46 de meciuri în competiție pentru Napoli și PSG.

Mai mult, golul lui Ruiz a mai stabilit o premieră. Este pentru prima dată când 5 fotbaliști din aceeași țară marchează în semifinalele unei ediții de UEFA Champions League, potrivit statisticianului MisterChip.

Spania a ajuns astfel la 5 marcatori diferiți în semifinalele UCL. Pe lângă Fabian Ruiz, au mai înscris Lamine Yamal, Ferran Torres, Eric Garcia și Dani Olmo, toți de la Barcelona, în dubla cu Inter.

Și Arsenal are doi spanioli în primul 11: portarul David Raya și atacantul Mikel Merino. Totuși, Spania nu va da o echipă în ultimul act al competiției, după ce Barcelona a fost eliminată de Inter (6-7, la general).

În cazul în care va elimina Arsenal, PSG va înfrunta Inter Milano în finala Ligii Campionilor programată pe 31 mai, la Munchen.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!