"Eu va zic sincer, nu i-am simtit foarte puternici!" Reactia jucatorilor de la CFR dupa esecul cu Malmo

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 24 Iulie 2018, 22:01
Data actualizarii: Marti 24 Iulie 2018, 22:06

CFR Cluj a fost invinsa de Malmo cu 1-0. 

CFR Cluj a jucat acasa turul din confruntarea cu Malmo FF din preliminariile Champions League. 

Campioana Romaniei nu a reusit niciun sut pe poarta in cele 90 de minute de joc si a fost invinsa cu 1-0, prin reusita lui Strandberg, dupa o gafa colosala a portarului clujenilor, Arlauskis. 

"Dezamagitor, ma asteptam la mult mai multe, dar, din pacate, nu am reusit. Eu tind sa cred ca a fost un accident pentru noi. Vom pregati meciul altfel si incepand din meciul cu Calarasiul, vom arata o alta fata. Au un alt ritm de joc, simt mai bine spatiile si au stiut sa profite de naivitatea noastra", a spus, la finalul partidei, Ovidiu Hoban. 

Jucatorul celor de la CFR crede ca golul suedezilor a fost unul "cu noroc" si spune ca a fost reusit din cauza nesigurantei pe care el si colegii sai au aratat-o pe teren. 

La meciul campioanei Romaniei a asistat si selectionerul Cosmin Contra. Hoban a recunoscut ca acesta nu prea a avut ce sa vada in jocul CFR-ului. 

Colegul lui Hoban, Cristian Manea, sustine ca a simtit ca echipa din Romania putea sa castige. 

"Eu i-am simtit timizi pe ei, dar din pacate nu am reusit sa tinem jocul si sa marcam.  Strandberg a marcat pe greseala noastra, nu trebuie sa mai facem aceleasi greseli. Putem sa-i intoarcem, va spun eu! Va zic sincer, nu i-am simtit foarte puternici si cred ca putem sa intoarcem scorul", a spus, increzator, Manea. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!