Erling Haaland i-a răspuns lui Kevin de Bruyne după ce au fost întrebați despre legătura dintre ei. Reacția norvegianului

Erling Haaland finala champions league Kevin De Bruyne Manchester City Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 10 Iunie 2023, 16:45
Data actualizarii: Sambata 10 Iunie 2023, 17:04

Manchester City - Inter Milano este finala Champions League 2023. Partida se joacă astăzi și este LIVE TEXT pe www.sport.ro

Manchester City a trecut de Real Madrid, în timp ce Inter Milano a depășit-o pe AC Milan în faza semifinalelor și se luptă pentru trofeu în confruntarea care va avea loc la Istanbul.

Înaintea finalei, Kevin de Bruyne a vorbit în cadrul conferenței de presă despre relația de joc pe care o are cu Erling Haaland, iar afirmațiile lui s-au viralizat rapid.

Replica lui Erling Haaland pentru Kevin de Buryne
 

"(n.r. A fost dragoste la prima vedere cu Haaland?) Nu, absolut nu! Sunt mulțumit cu soția mea. Acum serios, ce avem pe teren e dificil de explicat. Câteodată înțeleg ce vrea, iar el înțelege ce vreau. Ne conectăm bine și aș spune că am reușit să ajutăm echipa până acum", a spus belgianul, potrivit Tuttomercatoweb.

Iar atacantul norvegian a completat perfect declarația colegului său: "De Bruyne? Sunt mulți jucători la City care îmi pot da pase de decisive și care mă ajută să devin un jucător mai bun. Dar înțelegerea cu el este specială, mai ales că este foarte puternic".

Cifrele lui Erling Haaland în acest sezon
 

Erling Haaland, norvegianul care a stabilit un nou record de goluri într-o singură stagiune de Premier League în acest sezon, a marcat șase goluri și a oferit opt pase decisive în 35 de meciuri disputate în campionatul englez. 

La doar 22 de ani, a devenit cel mai tânăr jucător care atinge borna de 35 de goluri în Champions League. Fostul atacant de la Dortmund a înscris de 12 ori în actuala stagiune.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!