Cum l-a descris președintele clubului Bayern Munchen pe Thomas Tuchel după meciul cu Lazio și cum s-a accidentat antrenorul bavarez

Thomas Tuchel Bayern Munchen Champions League Herbert Hainer Lazio Roma Liga Campionilor
Ionuț Stoica
Data publicarii: Miercuri 06 Martie 2024, 08:55
Data actualizarii: Miercuri 06 Martie 2024, 09:42
Bayern a învins-o cu scorul de 3-0 pe Lazio în cea de-a doua manșă a duelului din optimile Champions League, după ce pierduse în tur cu 1-0.

Thomas Tuchel a reușit să-și "spele păcatele" la Bayern Munchen, obținând o victorie zdrobitoare cu 3-0 împotriva lui Lazio în a doua manșă a "optimilor" din Liga Campionilor.

După acest succes, președintele clubului, Herbert Hainer, nu a ezitat să-l laude pe antrenor pentru rezultatele obținute.

Chiar dacă în prima manșă Bayern a fost învinsă cu 1-0 de Lazio, victoria categorică în retur a adus o schimbare semnificativă de perspectivă. Cu câteva săptămâni în urmă, clubul și Tuchel au ajuns la un acord pentru ca antrenorul să părăsească echipa la finalul sezonului. Cu toate acestea, ”condiția” nedorită pentru o despărțire mai timpurie era eliminarea din Liga Campionilor.

Herbert Hainer, cuvinte de laudă la adresa lui Tuchel

Herbert Hainer, președintele lui Bayern, a subliniat că Thomas Tuchel și-a "spălat păcatele" și tehnicianul a fost lăudat pentru modul în care a gestionat presiunea și a obținut o performanță notabilă împotriva lui Lazio.

"Un antrenor remarcabil", a declarat președintele clubului despre Tuchel, exprimând încrederea clubului în antrenor până la finalul sezonului, potrivit Sport1 Germania.

Thomas Tuchel s-a accidentat în meciul cu Lazio

Cu toate acestea, nu doar victoria a fost subiectul atenției, ci și o situație neobișnuită în care Tuchel s-a accidentat. După fluierul final, antrenorul a explicat că a lovit o cutie în timpul discursului motivațional ținut în vestiar la pauza meciului și și-a rănit degetul mare.

Cu umor, Tuchel a dezvăluit că nu poate încă să-și scoată încălțămintea și că echipa se întreba de ce a stat jos aproape 90 de minute.

”În timpul discursului motivațional, am lovit o cutie în vestiar. M-am lovit rău la degetul mare. Nu cred că pot să îmi scot încălțămintea. Echipa se întreba de ce am stat jos aproape 90 de minute”. a declarat antrenorul la finalul meciului, conform FCB Inside.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!