Ce o așteaptă pe FCSB dacă e eliminată din Liga Campionilor: "Nu am văzut niciodată așa ceva!"

Ce o așteaptă pe FCSB dacă e eliminată din Liga Campionilor: "Nu am văzut niciodată așa ceva!" Liga Campionilor

FCSB - Shkendija, manșa secundă din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, se joacă miercuri de la ora 20:30, pe Arena Națională.

După 0-1 în turul de la Skopje, FCSB este obligată să învingă la București pentru a obține calificarea în turul 3 preliminar UCL. Acolo, campioana României va da, cel mai probabil, peste azeri de la Qarabag, care au câștigat clar turul din Irlanda cu Shelbourne (3-0).

Danezii de la FC Copenhaga, umiți de Drita, posibila adversară a lui FCSB din Europa League

În cazul în care va fi eliminată de Shkendija, FCSB va coborî în turul 3 preliminar din Europa League, unde va da peste învinsa din duelul FC Copenhaga (Danemarca) - Drita (Kosovo). În turul de pe Parken, danezii s-au impus cu 2-0.

Deși s-a impus cu 2-0 și este favorită certă pentru continuarea în UCL, FC Copenhaga a avut viață grea cu Drita. Golurile danezilor a fost înscrise în ultima jumătate de oră, ambele după penalty-uri transformate de Magnus Mattsson.

După meciul tur, Mohamed Elyounoussi, atacantul lui FC Copenhaga, s-a arătat foarte surprins de modul în care au ales să se apere kosovarii de la Drita.

"Nu am văzut niciodată așa ceva. Am avut un jucător care m-a urmărit tot meciul, indiferent unde mă aflam, în stânga sau în dreapta. A fost un marcaj unu la unu dus la extrem. M-au surprins.

Ne-au testat răbdarea și a trebuit să improvizăm prin diverse rotații pentru a le putea dejuca marcajul", a spus Elyounoussi, potrivit Telegrafi.

De asemenea, Jacob Neestrup, antrenorul lui FC Copenhaga, a descris-o pe Drita drept "o echipă cu apărare solidă, care ne-a făcut să ne simțim inconfortabil și ne-a obligat să avem răbdare pentru a o desface".

FC Drita, campioana en-titre din Kosovo, cu 4 titluri în palmares, este antrenată de nord-macedoneanul Zekirija Ramadani (47 de ani) și are un lot evaluat de Transfermarkt la doar 6,3 milioane de euro.

Returul dintre Drita și FC Copenhaga se joacă marți, 29 iulie, de la ora 21:00, la Priștina.

VIDEO Shkendija - FCSB 1-0 (REZUMAT VOYO)

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!