EXCLUSIV Vlad Iacob, replică pentru fostul antrenor al lui Dinamo, după declarațiile „acide” ale acestuia

Vlad Iacob Dinamo Iulian Mihăescu Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Iulie 2022, 18:20
Data actualizarii: Luni 25 Iulie 2022, 18:20

Dinamo a renuțat la serviciile antrenorului Iulian Mihăescu, iar în locul acestuia a fost numit Ovidiu Burcă.

Dinamo și-a prezentat noua conducere în urmă cu doar câteva zile, iar odată cu acest eveniment clubul din „Ștefan cel Mare” a anunțat că renunță la serviciile antrenorilor care au pregătit clubul în ultima vreme, după retrogradarea în liga secundă: Iulian Mihăescu și Ionel Augustin.

Vlad Iacob a fost numit administrator special, în timp ce pe postul de antrenor al echipei a fost numit Ovidiu Burcă, iar acesta i-a adus alături de el pe Corin Colceag, ca „secund”, și pe Ion Marin, pe postul de consilier.

Mișcarea l-a deranjat pe Iulian Mihăescu, fostul antrenor al „câinilor” care a acuzat noua conducere de lipsă de respect. Vlad Iacob i-a dat replica în direct la PRO ARENA.

„Nu am putut discuta cu domnul Mihăescu înainte de această decizie, eu știu declarația domnului Mihăescu, am discutat cu dumnealui despre acel interviu, este foarte important ca imaginea clubului să fie imbunătățită. 

Domnul Mihăescu nu cred că a declarat așa ceva, cel puțin mie așa mi-a spus, ci doar că nu a fost contactat. Ovidiu Burcă a discutat cu domnul Mihăescu și acesta va rămâne în cadrul clubului. Nu știu pe ce poziție, dar va rămâne. Va rămâne și domnul Augustin”, a spus Vlad Iacob la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.

Ce a spus Mihăescu în momentul despărțirii de Dinamo

„E bine că măcar voi mă mai sunați, că în rest nu mă mai caută nimeni. Este incredibil. Eu am fost cu Augustin și am condus antrenamentul la Săftica de la ora 10, jucătorii m-au întrebat vrute și nevrute, iar eu habar n-am avut ce să le spun. Voi poate știți ce a spus Burcă prin conferință și ce planuri are, dar eu nu știu absolut nimic.

Nu știu dacă vor să mă mai țină și pe mine în staff, nu vor să mă mai țină, mă mai duc la Plopeni cu echipa, nu știu absolut nimic. Cu mine nu a vorbit nimeni absolut nimic.

Burcă nu și-a trimis nici măcar unul dintre secunzii săi la Săftica. Burcă nici măcar un telefon nu mi-a dat să mă întrebe de jucători. Au fost la Săftica doar eu cu Augustin.

Se pare că eu am fost bun doar în momente grele, dar asta este România. Domnii Zăvăleanu și Vlad nici măcar nu mi-au dat un telefon să se intereseze dacă mai trăiesc pe la Săftica”, a spus Mihăescu, potrivit ProSport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!