Echipa a fost cât pe ce să cadă în al treilea eșalon al României. CSC Dumbrăvița a condus-o cu 2-0 în deplasare, sâmbătă dimineață, pe Chindia în returul barajului pentru promovare/menținere în Liga 2.
În cele din urmă, trupa din Târgoviște a întors soarta meciului și a punctat de trei ori pe tabela de marcaj. Chindia a rămas în Liga 2, așadar, după ce s-a impus cu 4-2 la general în fața adversarilor.
Reacția celor de la Chindia Târgoviște după salvarea de la retrogradare
Pe rețelele sociale, Chindia a ținut să-și arate recunoștința față de suporterii clubului care și-au arătat sprijinul pe ”Eugen Popescu” în returul barajului.
”Victorie pentru echipa noastră! AFC Chindia Târgoviște rămâne în Liga 2. Au marcat pentru echipa noastră: Daniel Florea, min. 48, Tache Răzvan, min. 80, Cocoș Cătălin, min. 87.
Mulțumim suporterilor pentru tot sprijinul de care au dat dovadă”, a scris Chindia.
Chindia a încheiat pe locul 6 în Grupa B din play-out-ul SuperLigii României cu 27 de puncte. După șase etape desfășurate în partea a doua a campionatului, echipa a bifat doar două victorii, la care s-au adăugat trei remize și un eșec.