Dinamo, tot mai aproape de a bate palma cu un investitor! Vlad Iacob: „Discuțiile decurg foarte bine!”

Vlad Iacob Dinamo Mohammad Murad Liga 2 Vlad Iacob
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 14 August 2022, 12:28
Data actualizarii: Duminica 14 August 2022, 12:36

Dinamo a retrogradat în liga secundă și se află în procedură de insolvență. Trupa din „Ștefan cel Mare” are nevoie de investiții urgente dacă vrea să scape de la faliment.

Vlad Iacob, administratorul special al clubului din „Groapă”, susține că discuțiile cu afaceristul Mohammed Murad decurg foarte bine și că în momentul de față se caută și alți investitori care ar putea să i se alăture acestuia la conducerea clubului.

„Situația financiară a clubului nu este una foarte fericită, este una dificilă, nu am ascuns acest lucru. Însă căutăm soluții și sper eu că suntem aproape de identificarea lor. Tot ceea ce spun acum e că facem tot ce putem să avem bugetul necesar pentru a ne lupta la promovare.

„Câinii” speră să poată juca meciurile de pe teren propriu pe „Arcul de Triumf”

Discuțiile cu domnul Murad decurg foarte bine. Mai vorbim și cu alți oameni care pot fi co-investitori în club.

De asemenea, avem și discuții cu parteneri comerciali, însă aceștia vor să vadă puțină stabilitate la nivelul clubului. După cum știți, Dinamo e un brand, unul dintre cele mai mari grupări ale fotbalului românesc.

Sperăm să jucăm pe Arcul de Triumf, noi am făcut tot ceea ce a depins de noi. Știu că sunt și alte formații are vor să evolueze acolo, dar eu cred că Dinamo trebuie să aibă prioritate. Intenționăm să jucăm și una sau două partide mai importante pe Arena Națională”, a spus Vlad Iacob, potrivit Digisport.

Pentru Dinamo urmează duelul cu Oțelul Galați din etapa a doua din Liga 2, programat marți, de la ora 18:00.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!