Cum a reacționat Ovidiu Burcă, după ce nu s-a prezentat la antrenamentele lui Dinamo pentru a doua zi la rând

Ovidiu Burca Dinamo Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 17 Ianuarie 2023, 17:45
Data actualizarii: Marti 17 Ianuarie 2023, 17:59

Ovidiu Burcă nu a condus nici antrenamentul din prima parte a zilei de marți, supărat fiind în urma grevei jucătorilor de la Dinamo.

În prima parte a zilei de marți, la Dinamo a avut loc o ședință, în care șefii au încercat să-l convingă pe Burcă să revină la antrenamente. Printre subiectele dezbătute, cel mai probabil, a fost și noul plan de reorganizare al clubului.

Ovidiu Burcă nu a condus antrenamentul de marți la Dinamo!

La finalul ședinței, Ovidiu Burcă nu a vrut să ofere o reacție legată de situația sa de la Dinamo. Șefii au încercat să-l convingă să rămână, astfel că urmează ca cei cinci jucători care ar fi pus la cale greva din vestiarul lui Dinamo să plece de la club.

„Nu am ce să discut la ora asta. Nu am ce să declar. S-au discutat niște lucruri și nu am nicio concluzie în acest moment. Dacă ei au, eu nu am”, a spus Burcă.

Peste patru zile, Dinamo va disputa primul meci amical din această perioadă de pregătire, în compania celor de la CS Păulești, echipa la care este legitimat Valentin Lazăr. Vor urma și alte meciuri, cu echipe precum CSO Plopeni, Progresul Spartac, CSM Slatina, Gloria Buzău, Muscelul Câmpulung, Unirea Slobozia, Farul Constanța și FC Brașov.

Ovidiu Burcă a preluat Dinamo în vară, după ce clubul a retrogradat în Liga 2. După un început modest de sezon, ”câinii” speră la play-off-ul care i-ar putea aduce în lupta pentru revenirea în primul eșalon.

Dinamo se bate la play-off! Ce dueluri au ”câinii” în ultimele trei etape

În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.

Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.

Lider este CSA Steaua, care are 33 de puncte după 16 meciuri și este aproape sigură de prezența în play-off-ul din Liga 2.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!