Călătorie de coșmar. Câte ore au făcut Leo Grozavu și elevii săi până în Antalya

Leo Grozavu Antalya liga 2 Poli Iasi Poli Iași Antalya Liga 2
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Marti 07 Februarie 2023, 15:01
Data actualizarii: Marti 07 Februarie 2023, 15:11

Un drum plin de peripeții pentru Politehnica Iași, spre cantonamentul din Turcia. 

Din articol

Lotul echipei Politehnica Iaşi, din Liga a II-a de fotbal, care a plecat, luni, în Turcia, pentru un stagiu de pregătire, a ajuns la destinaţia finală, Antalya, după 31 de ore, delegaţia fiind blocată pe aeroportul din Istanbul din cauza vremii nefavorabile.

"După exact 31 de ore, am ajuns la destinaţie!", informează pagina oficială de Facebook a grupării moldovene. Marţi dimineaţa, clubul anunţa că lotul este blocat pe aeroportul din Istanbul, autorităţile turce oprind decolarea avioanelor din cauza vremii nefavorabile.

Comunicatul clubului

"Vremea nefavorabilă din Turcia a afectat programul echipei noastre. Din cauza viscolului de la Istanbul, 'alb-albaştrii' au zburat aseară din Bucureşti după o întârziere de aproximativ 2 ore şi jumătate. După aterizarea pe pista Aeroportului Sabiha Gokcen, aflat în sud-estul metropolei, reprezentanţii clubului nostru au fost informaţi că nu se mai poate zbura spre Antalya, tot din cauza vremii nefavorabile. Delegaţia Politehnicii a înnoptat la un hotel în apropierea aerogării, urmând a continua călătoria spre Antalya cu o cursă în această dimineaţă. Din păcate, zborurile din prima parte a zilei au fost amânate din cauza condiţiilor meteorologice", menţiona gruparea în postarea de dimineaţă.

  • Formaţia moldoveană are programat un stagiu de pregătire la Belek (Antalya) în perioada 6-16 februarie.

În Turcia, formaţia condusă de Leo Grozavu va susţine 4 meciuri amicale, printre adversarii stabiliţi până acum aflându-se divizionara secundă sârbă FK Jedinstvo Ub (8 februarie) şi liderul primei ligi daneze Nordsjaelland (10 februarie). Celelalte două adversare urmează să fie stabilite în zilele următoare.

Primul meci oficial din acest al al echipei Politehnica Iaşi este programat la 25 februarie, cu CSC Şelimbăr, în cadrul etapei a 17-a a Ligii a II-a.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!