Locul lăsat vacant de Florin Cernat după plecarea la FCSB a fost preluat de Igor Armaș (38 de ani). Fotbalistul din Republica Moldova a decis să își încheie cariera de jucător și să devină noul director sportiv al lui FC Voluntari.

Igor Armaș, noul director sportiv de la FC Voluntari

Armaș, fundaș cu peste 80 de meciuri la naționala Moldovei, era din 2018 jucătorul lui FC Voluntari. Fără meci jucat în acest sezon din Liga 2, Armaș a hotărât să se retragă și să intre în conducerea clubului ilfovean.

"Mult succes, Igor Armaș! 

FC Voluntari și Igor Armaș au ajuns la un acord în ceea ce privește preluarea funcției de director sportiv. Totodată, astăzi, 24 noiembrie, jucătorul nostru își anunță oficial și retragerea din activitatea de fotbalist profesionist.

Igor Armaș și-a început cariera la FC Zimbru Chișinău, apoi a evoluat pentru mai multe echipe din România și Rusia. El a ajuns la FC Voluntari în 2018, unde a jucat peste 200 de meciuri. Aici a purtat banderola de căpitan și a devenit unul dintre cei mai longevivi stranieri din istoria clubului.

De asemenea, Igor Armaș a fost și căpitan al echipei naționale a Republicii Moldova, pentru care a adunat peste 80 de convocări, fiind al doilea cel mai selecționat jucător din naționala de peste Prut.

Îi urăm, astfel, mult succes noului nostru director sportiv, alături de care continuăm drumul spre revenirea în prima ligă", a transmis FC Voluntari.

FC Voluntari, antrenată de Florin Pîrvu, ocupă locul 8 în Liga 2 după 14 etape. În runda următoare, ilfovenii vor juca pe terenul celor de la CSM Olimpia Satu Mare (sâmbătă, 11:00).