Sepsi a avut un start modest de sezon în Liga 2, cu două înfrângeri și un rezultat de egalitate, dar echipa lui Ovidiu Burcă a legat patru victorii și speră din nou la promovarea în Superligă.
Obiectivul fixat de conducerea clubului, după retrogradare, este revenirea în primul eșalon din România. Sepsi s-a numărat printre favorite la începutul noului sezon, iar acum are concurență serioasă.
Attila Hadnagy: ”Corvinul are echipă bună”
Corvinul Hunedoara l-a impresionat pe oficialul de la Sepsi, echipă care a câștigat meciul direct cu echipa din Sfântu Gheorghe cu 2-0. Și Erik Lincar, antrenorul lui Sepsi, a spus în dialog cu Sport.ro că îi consideră pe hunedoreni favoriți la promovare.
”Suntem printre favoriți, dar mai sunt 5-6 echipe care se bat pentru primele șase locuri, dacă nu chiar mai multe echipe. Sperăm să fim printre primele două, care să intre direct. Sunt echipe care au vechime în Liga 2, Corvinul are echipă bună și ne-a și bătut, din păcate, acasă. Cum am zis, nu va fi ușor, dar dacă vrem să promovăm trebuie să fim o echipă stabilă, cum n-am fost până acum și să câștigăm meciurile. Trebuie să ne adaptăm la Liga 2, asta e cel mai important”, a spus Hadnagy, pentru Sport.ro.
Pe site-ul de specialitate Transfermarkt, Sepsi are un lot cotat la 8,7 milioane de euro și este, detașat, cea mai ”valoroasă” echipă din eșalonul secund. La acest capitol, Sepsi stă mai bine ca Oțelul, FC Argeș, Unirea Slobozia, Csikszereda sau Metaloglobus, echipe care evoluează în Superligă!
Sepsi, patru victorii la rând în Liga 2
După 2-0 cu Câmpulung în ultima etapă, Sepsi a ajuns la patru victorii consecutive în Liga 2, dar rămâne în afara locurilor de play-off, cu 13 puncte după șapte runde, pe locul nouă.
În următoarea etapă, echipa pregătită de Ovidiu Burcă va avea parte de un test dificil. Se va deplasa în Ghencea pentru duelul cu Steaua, o altă echipă cu un start bun de sezon, dar fără drept de promovare.