„Vor veni la meciurile noastre!” Gigi Becali, anunțul momentului în legătură cu Peluza Sud

Gigi Becali csa steaua FCSB Peluza Sud Superliga Gigi Becali
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Marti 28 Martie 2023, 18:13
Data actualizarii: Marti 28 Martie 2023, 18:18

FCSB a obținut în instanță rejudecarea precesului cu CSA Steaua în care cele două cluburi se luptă pentru palmares.

În acest context, Gigi Becali este încrezător că va câștiga definitiv procesul cu Talpan și că suporterii de la Peluza Sud vor veni alături de echipa sa.

„Practic, acesta este lucrul pe care-l vor suporterii. Ei au zis că atunci când vin înapoi numele, culorile și palmaresul, revin și ei. Aia, mulți, puțini, de la Peluza Sud, câți sunt ei. Ei așa au spus. Nu-s băieți proști, dar au o patimă.

Ei ar veni și acum, dar n-o fac din orgoliu. S-ar întoarce și mâine, dar le e rușine, jenă. Totuși, de ce ar veni când se va judeca și vom avea palmaresul? Atunci ar avea motiv. La meciurile noastre vin. Vezi, dom’le, sunt cu CSA, dar vin la meciurile FCSB (n.r. – râde)”, a spus Gigi Becali, potrivit Prosport.

FCSB și Steaua, trecut comun cel puțin în instanță

În iulie 2019, Tribunalul Bucureşti a atribuit CSA Steaua palmaresul echipei de fotbal Steaua de la înfiinţare, respectiv 1947, până în anul 2003.

FCSB a făcut apel, iar pe 28 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti a dat parţial dreptate clubului patronat de Gigi Becali, în sensul că CSA Steaua a primit palmaresul doar pentru perioada 1947 - 1998.

FCSB a făcut recurs şi la decizia Curţii de Apel Bucureşti, iar Instanţa supremă a dispus ca procesul să se rejudece la CAB.

Cele două cluburi au mai avut şi alte subiecte de dispută în instanţă, printre care şi cine avea dreptul să folosească numele de "Steaua".

În mai 2018, Instanţa supremă a decis că echipa deţinută de Gigi Becali - Fotbal Club Steaua Bucureşti (FCSB) - nu mai are voie să folosească numele "Steaua" şi "Steaua Bucureşti" fără consimţământul Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua.

În consecinţă, FCSB nu are voie să utilizeze marca "Steaua" în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!