„Regele” se refuză pentru bani! Un jucător din playoff l-a „trădat” pe Hagi pentru un salariu dublu 

Gica Hagi Farul Constanta Ion Gheorghe Sepsi OSK Sfantu Gheorghe voluntari Superliga Hagi
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 Mai 2022, 18:06
Data actualizarii: Joi 12 Mai 2022, 18:06

Un jucător de playoff a refuzat oferta lui Gică Hagi de a semna cu Farul Constanța. 

Anul trecut, Farul Constanța și Viitorul Constanța au fuzionat, pentru ca Dobrogea să aibă o singură echipă în Liga 1. Artizanul acestui proiect a fost Gică Hagi (57 ani), tot el antrenând-o pe Farul în acest sezon. Iar rezultatele cu „Rege” pe bancă au fost notabile. Constănțenii s-au calificat în playoff și se bat la locul 4, ocupat în prezent de FC Voluntari, care are un avans de 2 puncte, cu două etape înainte de final. 

Hagi a pierdut un jucător cotat la 1,3 milioane de euro

Însă Gică Hagi nu se mulțumește cu această poziție și specifică, de fiecare dată, că scopul său este să creeze o echipă competitivă, cu șanse în viitor la titlu. Iar primul transfer pe care antrenorul îl dorea pentru sezonul viitor era Ion Gheorghe (22 ani), jucătorul care-și încheie contractul cu FC Voluntari în vara acestui an. Potrivit gsp, Hagi i-ar fi oferit un salariu lunar de 5.000 de euro, dar mijlocașul central ar fi fost convins de Sepsi OSK pentru un venit de 9.000 de euro pe lună. Așa că din sezonul 2022-2023, Ion Gheorghe va evolua sub comanda lui Cristiano Bergodi (57 ani). 

Jucătorul Voluntariului a avut un campionat regulat excelent. În 27 de meciuri a înscris de 5 ori și a oferit 5 pase decisive. Doar că nu și-a mai păstrat randamentul și în playoff, unde în 7 partide nu a marcat niciodată, fără a livra un assist. 

Cu toate acestea, mijlocașul adus de la Dinamo în vara lui 2018 are o cotă ridicată. Potrivit Transfermarkt, Ion Gheorghe este evaluat la 1,3 milioane de euro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!