VIDEO „Nu-l lăsăm până nu avem discuție civilizată cu el!” Valeriu Iftime anunță ce se întâmplă cu jucătorul care nu vrea să revină la FC Botoșani

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 24 Mai 2023, 20:48
Data actualizarii: Miercuri 24 Mai 2023, 20:51

FC Botoșani a încheiat play-out-ul la jumătatea clasamentului și s-a despărțit de Flavius Stoican. 

Gruparea moldavă nu a avut un parcurs deloc bun în play-out, pe care l-a încheiat cu o victorie, după o serie de patru meciuri consecutive necâștigate. Astfel, Valeriu Iftime s-a despărțit de Flavius Stoican și a anunțat revenirea lui Marius Croitoru, care va fi antrenor secund din cauză că nu deține licența PRO. 

Finanțatorul moldovenilor a mers în Sibiu la meciul din Cupa României dintre Sepsi Sf. Gheorghe și U Cluj, iar acolo a fost întrebat și despre fotbalistul legitimat la FC Botoșani împrumutat ardelenilor, Martin Remacle (25 ani). Împrumutul urmează să expire, însă mijlocașul, care a fost jucător cheie în echipa lui Sabău, nu își dorește să revină la FC Botoșani, cu care mai are un an de contract. 

Nemulțumit de puținele minute primite, Remacle i-a transmis un mesaj indirect lui Valeriu Iftime înainte de meciul direct cu FC Botoșani de la începutul lunii mai, cerându-i înțelegere pentru a rezilia contractul. Atunci, fotbalistul dezvăluia că finanțatorul nu i-a răspuns la telefon, punctând că „fiul lui Croitoru a avut mai multe minute decât mine”. 

Valeriu Iftime nu vrea să renunțe la Martin Remacle gratis 

Întrebat despre fotbalist, Iftime a dezvăluit că i-a transmis lui Remacle că îl așteaptă la o discuție, precizând că urmărește interesele clubului. 

„Mă trage ceva la Cluj, să fiu sincer, dar nu sunt un fan înrăit al Clujului, cum nu sunt nici fan înrăit al lui Sepsi. Fiind în oraș am vrut să văd meciul, pare unul frumos după finala de la Constanța parcă e mai frumos fotbalul nostru. 

(n.r. dacă țintește vreun jucător de la U Cluj sau Sepsi?) Nu țintesc, mă gândesc că poate țintesc ei de la mine. Pe Remacle nu îl putem lăsa la U Cluj până nu avem o discuție civilizată cu el pentru că el e jucătorul nostru încă un an de zile, l-am rugat să vină să încheiem într-un fel colaborarea cu el. Vă dați seama că nu am ținut niciun jucător cu forța la Botoșani, pe de altă parte, îmi respect drepturile și interesele clubului în așa fel încât, U Cluj, după ce câștigă Cupa, are niște bani să dea pentru Remacle. 

(n.r. Când vedem Botoșani în finala Cupei?) Nu mă necăjiți...mi-aș dori enorm să prindem și noi o finală, dar e complicat. Trebuie să știi ce ai de făcut, să joci bine, să ai și noroc”, a declarat Valeriu Iftime.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!