„M-am întâlnit cu domnul Voicu. Lucrurile nu sunt făcute cu cap!” Ionuț Lupescu rămâne cu picioarele pe pământ după victoria lui Dinamo cu Farul 

Ionut Lupescu Dinamo Farul Constanta Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 13 Februarie 2024, 20:46
Data actualizarii: Marti 13 Februarie 2024, 20:47

Dinamo a câștigat neașteptat meciul din deplasare cu Farul Constanța, din etapa cu numărul 25 a Superligii României, scor 2-0. 

„Câinii” au câștigat datorită golurilor marcate de Velkovski și Dennis Politic și au reușit să bifeze a cincea victorie din acest sezon. În ciuda celor trei puncte câștigate, Dinamo a rămas pe ultimul loc în clasament, la egalitate de puncte cu FC Botoșani. Victoria a fost extrem de entuziasmantă pentru dinamoviști, asta în contextul în care a venit pe terenul campioanei en-titre. 

Ionuț Lupescu îi avertizează pe dinamoviști: „Procedează în cazul lui Kopic cum au făcut cu Ovidiu Burcă!” 

Ionuț Lupescu a vorbit despre victoria de la Ovidiu, însă a rămas cu picioarele pe pământ și a transmis un avertisment pentru dinamoviști. Legenda dinamovistă a dezvăluit și că a discutat cu Eugen Voicu în cursul zilei de marți și nu s-a sfiit să spună ce i-a transmis conducătorului din Ștefan cel Mare. 

„Dacă ar continua jocul bun din meciul cu Farul Constanța ar fi foarte bine. Dinamo a jucat bine și cu Rapid timp de 80 de minute, dar e nevoie de mult mai mult, când joci la retrogradare trebuie să dai 120% ca să ieși din acea zonă. Mai sunt meciuri grele, sper să reușească, urmează meciul cu Oțelul Galați, va fi foarte dificil, chiar dacă trupa lui Dorinel Munteanu nu are un lot mai bun decât cel al lui Dinamo. 

Astăzi m-am întâlnit cu domnul Voicu și i-am spus că am văzut doar trei români în echipa lui Dinamo din meciul cu Farul. Nu e normal pentru un club precum Dinamo, totul a fost făcut cu presiune, lucrurile nu sunt făcute cu cap. Acum nu există niciun plan, trebuie să facă puncte indiferent cum și să iasă din zona retrogradării.

Conducătorii lui Dinamo procedează în cazul lui Kopic exact cum au procedat și cu Ovidiu Burcă. Din păcate, antrenorul e singurul om din club ce are competență fotbalistică. E important să continue jocul bun și să lege 3-4 victorii ca să poată spera la ieșirea din acea zonă”, a declarat Ionuț Lupescu la Digi Sport. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!