Mesajul lui Andrei Nicolescu pentru fanii dinamoviști, după ultimatumul dat de PCH: „Marți, 13, e ziua decisivă”

andrei nicolescu Dinamo Peluza Catalin Hildan Fotbal intern Andrei Nicolescu
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 13 Februarie 2024, 14:43
Data actualizarii: Marti 13 Februarie 2024, 14:50

Suporterii lui Dinamo i-au cerut lui Andrei Nicolescu să plece de la conducerea clubului din „Ștefan cel Mare” în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipă.

Cu doar câteva zile înainte de meciul dintre Farul și Dinamo, scor 0-2, reprezentanții Peluzei Cătălin Hîldan îi cereau lui Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului roș-alb, să părăsească echipa dacă nu face transferuri care să asigure salvarea „câinilor” de la retrogradare.

Între timp, Dinamo s-a impus în fața Farului Constanța, iar lucrurile s-au mai detensionat puțin în interiorul clubului. Andrei Nicolescu a anunțat faptul că a trecut peste acel moment delicat cu suporterii, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu aceștia.

Nicolescu, întâlnire de gradul zero cu fanii dinamoviști

„În urmă cu două zile, am avut o întâlnire de două ore. Toată lumea a plecat de acolo cu răspunsurile pe masă. Era o întâlnire pozitivă, nu a fost cu tentă agresivă. Acea postare a fost ştearsă între timp. Am avut o întâlnire foarte pozitivă cu galeria. Am fost surprins, dar nu vreau să comentez pe marginea acestui subiect mai ales că postarea a fost ştearsă. Nu ştiu ce se întâmplă intern şi nu aş vrea să…

Eu mi-aş dori foarte mult ca şi suporterii lui Dinamo să nu mai fie divizaţi, să fie o armată în adevăratul sens al cuvântului, să fie o familie şi să fie alături de noi, dar nu mă pot erija să dau sfaturi şi să-i conving să se organizeze altfel.

E treaba lor şi ştiu ei ce au de făcut. Eu cred că acest rezultat dă un boost de energie pentru suporteri şi va fi momentul în care fanii lui Dinamo pot ajuta şi mai mult echipa la meciurile următoare. 

Stadionul e mic oricum, deci aşteptăm un stadion plin. “Arcul de Triumf” a fost plin la toate meciurile, aşteptăm şi de data asta. Din păcate, unii dintre cei care şi-au luat abonament au lăsat câteva locuri libere, dar cred că va fi sold out”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.

Ultimatumul fanilor pentru Andrei Nicolescu

„Marți, 13, e ziua decisivă pentru Dinamo și pentru Andrei Nicolescu”, s-a intitulat comunicatul vehement transmis de fanii dinamoviști către conducerea clubului.

„Ori aduce jucătorii de care avem nevoie pentru salvarea de la retrogradare, ori va trebui să lase pe altcineva în locul lui. A plecat în Mexic exact când era nevoie să fie în club pentru a rezolva problemele urgente.

În loc să caute jucători, a adus un mexican, care a dovedit, prin postările de pe profilul personal, că urăște Dinamo din toți rărunchii. Și nu l-a pus în orice funcție, ci l-a pus responsabil cu ordinea și siguranța în club. Așa am ajuns?

Plecarea lui nu depinde de transferuri, ci de lucruri care sunt deja demonstrate și arată o totală nepotrivire de caracter. În schimb, rămânerea lui Nicolescu depinde de transferurile pe care le așteptăm, numărând zilele până marți.

O eventuală retrogradare ne-ar costa mai mult decât câteva transferuri de valoare. Dacă cineva își permite mai degrabă retrogradarea decât întărirea echipei, trebuie să știe de pe acum că n-are ce căuta la Dinamo.

Așteptăm de la jucători să înțeleagă că aici e Dinamo, dar se pare că avem oameni în conducere care n-au înțeles la ce club au venit. Jucători liberi și buni se mai găseau în perioada vacanței exotice. Acum trebuie să aducă 2-3 jucători buni, cu meciuri in picioare, care să influențeze din prima zi jocul echipei. Chiar dacă altfel de jucători costă ceva mai mult.

Nimeni nu-ți cere să te pricepi la toate, dar îți cerem să apelezi la oameni de fotbal care se pricep. Mircea Lucescu trebuie implicat. Lupescu și alte glorii ale lui Dinamo sunt gata să ajute. Dar cineva din conducere trebuie să-i cheme. Suntem în ceasul al doisprezecelea. Pe treisprezece, marți, E ULTIMA ZI”, a fost comunicatul postat de PCH pe pagina oficială de Facebook.

În ciuda victoriei cu Farul, Dinamo a rămas pe ultimul loc, la egalitate de puncte cu FC Botoșani, 19. „Câinii” joacă următorul meci pe teren propriu împotriva lui Oțelul Galați.

Constănțenii (locul cinci) se deplasează etapa următoare la Sfântu Gheorghe pentru meciul cu Sepsi OSK, programat, luni (19 februarie), de la ora 17:30.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!