„Farul Constanța sau FCSB?” Pe cine vrea Dan Petrescu campioană 

Dan Petrescu CFR Cluj Farul Constanta FCSB Superliga Dan Petrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Mai 2023, 20:57
Data actualizarii: Vineri 19 Mai 2023, 20:58

Dan Petrescu a vorbit despre lupta la titlu dintre Farul Constanța și FCSB. 

Înfrângerea de pe Arena Națională, 0-1 cu FCSB, a făcut-o pe CFR Cluj să iasă din lupta la titlu. După 5 sezoane în care a dominat competiția internă, echipa din Gruia va trebui să predea coroana Farului Constanța sau FCSB-ului, care se vor înfrunta în meciul direct pe 21 mai, de la 21:00, LIVE TEXT pe www.sport.ro

Dan Petrescu nu se implică în lupta la titlu 

Dan Petrescu a fost întrebat înaintea meciului cu Sepsi OSK, sâmbătă, de la 20:30, LIVE TEXT pe www.sport.ro, pe cine ar prefera să vadă campioană. Doar că antrenorul CFR-ului a mărturisit că nu are o favorită între Farul Constanța și FCSB. 

„N-am nicio preferință. Vă dați seama, dacă va fi meci decisiv aici, ce va fi? Toată lumea o să spună că am făcut aia, am făcut aia. În România se speculează. Cine câștigă, bravo lor, felicitări. Nu vreau să intru în lupta asta”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi OSK. 

Dan Petrescu: „Dacă vrea să plece, să plece!”

Gigi Becali a anunțat că dacă FCSB-ul va câștiga titlul, va aduce doi fundași centrali la clubul roș-albastru. Un stoper pe care l-ar dori este chiar Andrei Burcă (30 ani), de la CFR Cluj. 

Întrebat la conferința de presă despre viitorul fundașului său, Dan Petrescu a spus că nu s-ar opune dacă internaționalul român și-ar dori să plece la un altă echipă.  

„Tot pe Andrei Burcă să-l întrebați. Fiecare face ce vrea în viața lui. Nici copiilor mei nu le zic ce să facă, îi las liberi. Îi zic eu lui Burcă ce să facă? Dacă vrea să plece, să plece! Eu prefer să am jucători care vor să rămână”, a spus Dan Petrescu.

Evaluat la 4 milioane de euro de site-urile de specialitate, Andrei Burcă joacă la CFR Cluj din 2019, an în care a fost cumpărat de la FC Botoșani pentru 100.000 de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!