„E Hakimi al României!” MM Stoica a alcătuit cel mai bun „11” din Liga 1. În atac, un jucător al unei mari rivale

MM Stoica FCSB Liga 1 Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Decembrie 2021, 15:39
Data actualizarii: Sambata 25 Decembrie 2021, 15:44

MM Stoica a numit cei mai buni 11 jucători din campionatul României.

Managerul general al FCSB a mers pe un sistem de joc 4-3-3 și a ales cei mai mulți jucători de la rivalele Farul, Universitatea și CFR Cluj. MM nu a avut voie să aleagă fotbaliști de la clubul pe care îl conduce.

Așa arată primul „11” ales de MM Stoica

Portar: Mihai Aioani - Farul Constanţa

Fundaş dreapta: Deian Sorescu - Dinamo

Fundaşi centrali: Virgil Ghiţă şi Paul Iacob - Farul Constanţa // Chindia Târgovişte

Fundaş stânga: Mario Camora - CFR

Mijlocaş central defensiv: Edjouma - FC Botoşani 

Interi: Ciprian Deac şi Vadim Raţă - CFR // FC Voluntari 

Atacant dreapta: Omrani -CFR

Atacant central: Elvir Koljic - Universitatea Craiova

Atacant stânga: Andrei Ivan - Universitatea Craiova

Cum și-a explicat oficialul FCSB alegerile

„Fără niciun dubiu, aş vota pentru Aioani. Şi Horaţiu Moldovan a avut un parcurs foarte bun, mult peste aşteptări, anul ăsta. E primul an în Liga 1. Pentru postul de portar, Aioani, fără discuţii.

Pentru postul de fundaş dreapta, dacă ar fi să aleg, ar rămâne Sorescu şi Braun, mai ales pentru evoluţia din ultimele etape. Sorescu, fără dubii. Nu e un fundaş dreapta, neapărat. Mie mi se pare că cel mai bine i s-ar potrivi lui Sorescu să joace cu 3 fundaşi centrali în spate şi el să facă bandă dreaptă într-un mijloc de cinci, sau chiar de patru, un 3-4-1-2. Cum se joacă în Italia. Sorescu cred că acolo s-ar potrivi, pentru că defensiv mai are nişte carenţe... joacă într-o echipă care suferă mult, dar e mult prea ofensiv pentru un sistem normal. E Hakimi al României. Sorescu, fără dubii.

Pentru fundaşii centrali, poate că toată lumea i-ar vedea pe Burcă şi Săpunaru, dar eu îi văd pe Ghiţă şi pe Paul Iacob. Şi pentru faptul că s-ar echilibra un dreptaci şi un stângaci. Şi pentru că au şcoala făcută la malul mării, cu Gică Hagi. Şi pentru că pe Ghiţă îl cunosc bine. Există şi o perspectivă. Spre deosebire de Burcă, Paul Iacob are construcţie mult mai bună. Nici pe Ghiţă nu îl deranjează foarte tare mingea. 

Pentru fundaş stânga, de departe, Camora. Camora e jucător bun, pentru că el mereu joacă. Niciodată nu e accidentat, niciodată nu e suspendat. Camora mereu joacă. Dacă ai juca prost, n-ai mai juca. Te-ar scoate antrenorul. Deci, mai ales pe un post din acesta, un jucător care are constanţă este tot ce îţi doreşti. Să ai banderola CFR-ului ani de zile, CFR care a câştigat ultimele patru titluri şi e în poll position şi anul ăsta, spune multe. 

Pentru postul de mijlocaş central defensiv, anul trecut, cred că alegerea mea era Raţă, de la Chindia. Doar că, acum, Raţă a trecut pe altă poziţie. Acum, merg pe Edjouma pentru că este un jucător atipic pentru poziţia respectivă şi chiar îmi place foarte mult. 

Pentru interi, primul ales este Deac, nu poţi să faci echipa campionatului fără el. E, de departe, cel mai bun jucător din campionat. Raţă este celălalt jucător pe care îl aleg, pentru că mi-a plăcut de când a venit în România. Faptul că a fost la Liviu Ciubotariu a realizat că are şi alte calităţi şi l-a apropiat mai mult prin poziţia în teren de poarta adversă. Deci, Deac şi Raţă, un stângaci şi un dreptaci.

Pentru atacant dreapta, îmi e greu între Omrani şi Niculescu, dar îl aleg pe Omrani, autorul primului gol din dezastrul nostru din Gruia. Pentru atacant central, ies din tiparele pe care mi le-am fixat. În mod normal, Jefte are cele mai bune cifre, dar îmi place Elvir Koljic, clar. Răspuns final, el. 

Pentru atacant stânga, îl aleg pe Andrei Ivan. Cifre bune. Poate că a avut un sezon la nivelul celui pe care l-a făcut înainte de a plecat la Krasnodar. Are un sezon bun. Ivan, indiscutabil, mai ales din punct de vedere al cifrelor”, a spus MM Stoica, potrivit TelekomSport

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!