VIDEO EXCLUSIV „Asta e cea mai mare problemă a domnului Becali!” Analiza situației de la FCSB și motivul pentru care roș-albaștrii nu au succes 

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 18 Iulie 2022, 10:22
Data actualizarii: Luni 18 Iulie 2022, 10:27

FCSB a remizat în prima etapă din noul sezon al Superligii României, 1-1 cu Universitatea Cluj. 

Vicecampioana României a început slab noul sezon din Superligă, având o remiză cu nou-promovata Universitatea Cluj. Gigi Becali a fost furios după remiza de pe Arena Națională și și-a făcut praf jucătorii pentru prestația avută, singurul „iertat” fiind Joyskim Dawa, pe care patronul l-a remarcat. 

Ciprian Marica a analizat situația de la FCSB: „Asta e cea mai mare problemă a domnului Becali!”

Invitat în platoul emisiunii „Ora exactă în sport”, Ciprian Marica a vorbit despre problemele din ultimii ani de la FCSB și a identificat-o pe cea care crede că a afectat cel mai mult echipa: comunicarea. 

„Cred că cea mai mare problemă la FCSB e comunicarea. În fiecare an a venit și ne-a spus: 'dacă știți cum se pregătește Budescu', l-a dat afară, 'dacă știți cum se pregătește Alibec, pfoai', l-a dat afară. Acum a venit și ne-a spus de Coman, 'dacă știți cum se pregătește Coman..sparge norii'. 

Asta e cea mai mare problemă a domnului Becali, că știe doar ce i se spune. Asta e cea mai mare problemă de la FCSB din ultimii ani. Se duce el să vadă? El știe doar ce i se spune, iar asta e cea mai mare problemă, pentru că vedem că ce i se spune nu e ceea ce joacă echipa. Comunicarea dintre cei care sunt lângă echipă și patron e cea mai mare problemă. 

Altfel, vedem că dă rateuri în declarații. Dacă luăm, în fiecare an ne-a spus de fiecare jucător, de Moruțan, mamă, și apoi nu mai știa cum să scape de el. Mai bine te duci singur să te informezi, decât să aștepți informațiile, vedem cu toții, în fiecare ani ne spui câte ceva și nu e ce trebuie. Dacă ar rezolva problema informațiilor primite, cred că FCSB ar arăta altfel”, a declarat Ciprian Marica la PRO Arena

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!