Victoria cu FC Argeș a costat-o scump pe Botoșani! Stoican anunță că a pierdut doi jucători: „Au ieșit accidentați!”

Flavius Stoican FC Arges FC Botosani Superliga Superliga Flavius Stoican
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 18:44
Data actualizarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 18:47

FC Botoșani a reușit să obțină o victorie importantă în fața echipei FC Argeș, cu scorul de 1-0, în etapa a treia din playout-ul Superligii.

La finalul partidei, antrenorul Flavius Stoican s-a arătat mulțumit de rezultat, deși a recunoscut că echipa sa nu a făcut un joc bun.

Moldovenii au câștigat cele trei puncte cu FC Argeș, însă i-a pierdut pe Mutombo și Tallo, careu au ieșit accidentați din cauza faptului că echipa s-au antrenat doar pe teren sintetic în ultima săptămână.

Stoican: „Suntem mai liniștiți!”

„Nu a fost un meci spectaculos, dar ne-am propus înainte să luăm cele trei puncte importante pentru noi, pentru liniștea noastră. Vrem să rămânem conectați pentru meciul de la Arad, care cred că este special pentru noi.

Și Mutombo și Tallo au ieșit accidentați. Cred că este din cauza faptului că în această săptămână ne-am antrenat doar pe teren sintetic și, când am dat de iarbă, a fost mai greu pentru ei. Avem jucători care abia așteaptă să intre și vreau să demonstrăm că la meciul de la Arad a fost doar un accident pentru că am jucat pe un teren înghețat.

Cum am fost și noi pe teren, muncitori, același lucru pot să îl spun și despre oamenii care au grijă de acest teren. Acum câteva zile era plin cu zăpadă, nu se vedea fir de iarbă, iar la ora jocului a arătat în condiții optime. Le mulțumesc din suflet, nu este doar victoria noastră, este și victoria lor.

Aceste puncte contează enorm. Ne gândim mai mult la primele locuri. Până acum eram atenți și la ce vine din urmă, nu spun că acum suntem relaxați, doar că suntem mai liniștiți. Tot timpul când acționarii văd sacrificiul din teren, îi răsplătesc pe jucători”, a spus Flavius Stoican la finalul partidei.

FC Botoşani e neînvinsă de patru etape, în care are două victorii şi două egaluri. În sezonul regulat, meciul de la Botoşani s-a încheiat nedecis, 0-0, iar la Piteşti s-a impus FC Botoşani cu 2-0.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!