În acest moment, FC Botoșani e prima clasată în sezonul regulat cu 25 de puncte, la egalitate cu Rapid, care ocupă poziția secundă. Podiumul este completat de Universitatea Craiova cu 24 de puncte, urmată de Dinamo (23p), FC Argeș (22p) și Unirea Slobozia (18p).

Campioana FCSB și vicecampioana CFR Cluj se situează pe locurile 12, respectiv 11 în clasament cu 13 puncte fiecare. Ambele au avut un start extrem de modest de campionat, concentrându-se îndeosebi de cupele europene.

Victor Pițurcă a numit principala favorită la titlu: ”E în pole-position”

Întrebat despre Superliga, Victor Pițurcă a explicat că nimic nu este sigur, dar în același timp a sugerat că Universitatea Craiova este în pole-position să câștige campionatul, având în vedere că a început extrem de bine noua stagiune.

Pe deasupra, Pițurcă a ținut să remarce și liderul FC Botoșani, despre care a spus că are un lot bun și că nu întâmplător echipa lui Leo Grozavu a ajuns în fruntea clasamentului.

”Nu e nimic sigur. Adică nu știm cine va fi în play-off 100%. Aici mă refer în primul rând la FCSB și CFR Cluj, echipe care au pierdut puncte foarte multe. 

Dacă vorbim de campionat, în pole-position e Universitatea Craiova, dar echipa pare într-un oarecare regres în ultima vreme. Ca să câștigi campionatul trebuie să ai tot timpul constanță. 

Trebuie să câștigi jocurile, mai ales cu adversarii mai slab cotați. Mai sunt Dinamo și Rapid. 

Iată că acolo, sus, e și FC Botoșani, care are nu doar un antrenor bun și ambițios, dar și un lot bun. Nu a ajuns întâmplător acolo. Se poate întâmpla orice”, a spus Pițurcă, potrivit gsp.