Tehnicianul a semnat un contract valabil un sezon și va debuta pe banca roș-albaștrilor la meciul de baraj cu FC Botoșani.
VIDEO ”Veți face echipa împreună cu Gigi Becali?” Marius Baciu a dat cărțile pe față
Marius Baciu a fost prezentat oficial ca noul antrenor principal al lui FCSB.
La prima sa conferință de presă în calitate de antrenor al lui FCSB, Marius Baciu a fost întrebat de către reporterii prezenți dacă va face echipa alături de Gigi Becali, având în vedere faptul că patronul roș-albaștrilor stabilește de fiecare dată primul 11.
Antrenorul a mărturisit că nu știe cum vor decurge lucrurile, însă a subliniat că nu s-ar supăra dacă ar avea parte de ajutor, mai ales la meciul de baraj cu FC Botoșani. De altfel, Baciu a explicat că ar putea apela chiar și la Mirel Rădoi pentru a-i cere anumite sfaturi în legătură cu alcătuirea primului 11.
”Nu știu, poate Gigi Becali o să facă echipa cu mine. O să vedem cum va fi! Am niște discuții, mai ales pentru meciul ăsta vreau să mă ajute toată lumea. Mi s-a promit susținere totală, de data asta am eu nevoie de ei foarte mult, poate la un moment dat nu mai vreau, am nevoie de toți la meciul ăsta, sincer..
Și Mirel Rădoi mă poate ajuta, poate îl apelez. Dar nu mi-a răspuns la mesaj, că l-am felicitat, când a venit el la FCSB, eram foarte bucuros pentru el. I-am zis 'felicitări' și nu mi-a răspuns. Să îi transmiteți că m-am supărat pe el. Nu vorbesc cu Charalambous, că nu prea știu engleză. Vorbesc cu Pintilii, îl iubesc”, a spus Marius Baciu în cadrul conferinței de presă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News













