Fundașul campioanei României a încercat o deposedare la marginea terenului, însă piciorul de sprijin i-a „fugit”, iar Popescu s-a prăbușit pe gazon. A fost imediat înlocuit, iar imaginile au trădat gravitatea accidentării.

Potrivit primelor informații, Mihai Popescu ar suferi o ruptură de ligament încrucișat la genunchi. Fundașul va efectua un RMN în următoarele zile, care va stabili exact gravitatea leziunii.

După ce a părăsit terenul, Popescu a fost văzut cu o pungă mare de gheață aplicată pe genunchi. Înlocuitorul său, Virgil Ghiță, a fost chiar eroul serii, marcând golul decisiv al „tricolorilor” în minutul 90+5.

Cât va lipsi Mihai Popescu

Un specialist în recuperare sportivă, consultat de Sport.ro, a explicat că perioada de absență în cazul unei rupturi de ligament încrucișat poate varia între 6 și 9 luni, în funcție de gravitatea leziunii și de evoluția reabilitării.

După spusele fizioterapeutului, se pare că o ruptură de ligament încrucișat anterior (LIA) necesită, în general, o recuperare de 6-9 luni, uneori chiar 12, dacă se face intervenție chirurgicală. Primele săptămâni sunt dedicate reducerii inflamației, urmate de reabilitare intensivă.

Dacă diagnosticul inițial se confirmă, Popescu va rata ultimele meciuri ale României din preliminariile pentru Mondialul 2026, inclusiv „finala” cu Bosnia din noiembrie. Selecționerul ar rămâne fără ambii stoperi titulari, Popescu și Burcă, cel din urmă fiind suspendat.

Pentru FCSB, pierderea e uriașă. În centrul apărării, doar Ngezana este complet apt, în timp ce Graovac se află încă în refacere. Dawa ar urma să revină abia spre finalul anului.