Verdictul medicilor după accidentarea suferită de Luca Mihai din Dinamo - Poli Iași 1-0

Dinamo Luca Mihai Poli Iasi Superliga Luca Mihai, în meciul Dinamo - Poli Iași / Foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 14 Aprilie 2024, 20:45
Data actualizarii: Duminica 14 Aprilie 2024, 20:45

Dinamo a învins-o cu scorul de 1-0 pe Poli Iași în etapa a patra din play-out-ul Superligii României.

A fost o seară de coșmar pentru gruparea din Copou, care a evoluat în zece jucători din minutul 20, iar Luca Mihai a fost protagonistul unui moment care a stârnit panica pe ”Arcul de Triumf”.

Care este starea medicală a lui Luca Mihai după faultul lui Homawoo

În minutul 29, Homawoo a încercat să îl deposedeze pe Luca Mihai, dar a avut o intervenție necugetată asupra jucătorului de la Poli Iași. Mijlocașul lui Dinamo l-a lovit cu capul în zona coloanei cervicale pe jucătorul din Copou, care, în urma impactului, a rămas nemișcat pe gazon.

După ce a primit primele îngrijiri medicale pe gazon, fotbalistul a fost transportat la spital.

Conform playsport.ro, Luca Mihai a suferit o mică fractură craniană în apropierea urechii și urmează să fie supus unei cercetări amănunțite. Printre altele, fotbalistul va efectua un CT, pentru a exclude o problemă mai gravă.

Clasamentul din play-out-ul Superligii României

Clasamente oferite de Sofascore
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!