OFICIAL Verdictul medicilor după accidentarea lui Marian Aioani: Rapid a făcut anunțul

Verdictul medicilor după accidentarea lui Marian Aioani: Rapid a făcut anunțul Superliga

Rapid a ”căzut” pe locul cinci după ce a pierdut derby-ul cu Dinamo, scor 1-3, dar marea lovitură pentru giuleșteni a fost accidentarea lui Marian Aioani (26 de ani).

Portarul Rapidului a acuzat dureri încă de la încălzire, dar cu toate acestea a fost trimis în teren. A rezistat doar patru minute în derby-ul de pe Arena Națională, fiind înlocuit cu tânărul Adrian Briciu (18 ani), aflat la debut.

În cursul zilei de miercuri, Rapid a anunțat oficial verdictul medicilor cu privire la accidentarea suferită de portarul echipei. Se pare că Aioani a suferit o întindere musculară, potrivit comunicatului.

Rapid a anunțat verdictul medicilor cu privire la Marian Aioani

Clubul nu a precizat, însă, cât va absenta Aioani după această accidentare. În funcția de evoluția recuperării, acesta poate prinde ultimele partide din acest sezon.

„Marian Aioani a efectuat o serie de investigații medicale ca urmare a durerilor resimțite la nivelul coapsei înaintea partidei cu Dinamo. În urma testelor efectuate s-a constat că portarul nostru a suferit o întindere musculară. Durata estimativă a absenței va fi stabilită în funcție de evoluția recuperării.

Multă sănătate și recuperare rapidă, Marian!”, a transmis Rapid, pe rețelele de socializare.

  • Dinamo bucuresti rapid bucuresti play off superliga superbet 26042026 2

Aioani a fost titular în poarta celor de la Rapid în acest sezon, bifând 30 de apariții. Nouă dintre acestea s-au încheiat fără gol încasat.

În plus, la Rapid este accidentat și al doilea portar, Dejan Iliev (31 de ani), astfel că Briciu va apăra, cel mai probabil, și în meciul din următoarea etapă cu CFR Cluj.

În meciul cu Dinamo, Rapid l-a pierdut și pe Claudiu Petrila, care a suferit o leziune musculară și a părăsit terenul în lacrimi în minutul 81. Decarul giuleștenilor nu va mai evolua în acest sezon, așa cum a anunțat clubul.

Dinamo - Rapid 3-1. ”Câinii” urcă pe locul patru

Milanov a deschis scorul în minutul 39, din pasa lui Armstrong. În actul secund, Cîrjan a majorat diferența la 2-0 în minutul 59, iar Musi a înscris golul 3 în minutul 71.

Rapid a înscris prin Paraschiv în minutul 88, iar cele trei puncte au mers către Dinamo la finele partidei.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!