OFICIAL Universitatea Craiova are antrenor: "Bun venit la Știința!"

Universitatea Craiova antrenor Universitatea Craiova Constantin Galca Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 11:29
Data actualizarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 11:44

Universitatea Craiova a anunțat, în mod oficial, numele noului tehnician al echipei. 

Constantin Gâlcă este noul tehnician al formației din Bănie, urmând să debuteze în partida in etapa a cincea a play-off-ului, în deplasare, cu Sepsi OSK. Și-a început cariera de antrenor la cea de-a doua echipă a celor de la Almeria, iar, în 2013, a devenit selecționerul României U17.

În sezonul 2014/2015, tehnicianul s-a aflat pe banca FCSB-ului, fiind și ultimul antrenor care a dus titlul la echipa patronată de Gigi Becali. În CV-ul lui Costel Gâlcă se mai regăsesc echipe precum Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Vejle, Al Hazem și Radomiak.

Ce a declarat Constantin Gâlcă despre fotbalul românesc

În urmă cu câteva zile, tehnicianul s-a arătat dispus să preia Universitatea Craiova.

"Am spus-o și în alți ani că mi-aș dori să revin în fotbalul românesc. E complicat, e o situație complicată, dar în fotbal se poate întâmpla orice.

Să fim realiști, principala favorită la titlu este FCSB. Având în vedere și punctele pe care le au în avans și cum arată FCSB în momentul de față.

Eu pot să ascult, e normal ca patronul să aibă niște informații despre echipe, dar să-și impună un jucător... este exclus!", a spus Gâlcă, în exclusivitate pentru PRO TV.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!