FOTO EXCLUSIV Unde a fost surprins Andrea Mandorlini la câteva ore după ce CFR Cluj a anunțat despărțirea de Mutu

Andrea Mandorlini Adrian Mutu CFR Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Aprilie 2024, 21:05
Data actualizarii: Miercuri 03 Aprilie 2024, 21:11

CFR Cluj s-a despărțit de Adrian Mutu, după ce antrenorul și-a prezentat demisia în urma eșecului devastator cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara, scor 0-4, din sferturile Cupei României.

Unde a fost surprins Andrea Mandorlini la câteva ore după ce CFR Cluj a anunțat despărțirea de Mutu

Antrenorul italian și-a făcut apariția pe ”Cluj-Arena” să urmărească duelul din sferturile Cupei României dintre ”U” Cluj și FC Hermannstadt. În loja VIP, Andrea Mandorlini a fost salutat și de edilul orașului, Emil Boc.

Fără club din ianuarie 2024, Andrea Mandorlini ar fi rămas totuși în cadrul celor de la CFR Cluj, devenind scouter la formația dirijată până miercuri de Adrian Mutu.

În perioada în care a activat ca principal în Gruia, Andrea Mandorlini a bifat 27 de apariții la cârmă și a înregistrat o medie de 1.56 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.

CFR Cluj a anunțat cine se va ocupa de interimat după plecarea lui Adi Mutu: ”Ducem mai departe spiritul alb vișiniu”

CFR Cluj a anunțat pe rețelele sociale că de interimat se va ocupa staff-ul tehnic al echipei. Cel mai probabil, fostul antrenor din Gruia, Andrea Mandorlini va prelua cârma ardelenilor, având în vedere că a revenit miercuri în România.

”Momentele tensionate ne arată, de fiecare dată, că suntem puternici și că avem capacitatea de a ne ridica. Am reușit în trecut, vom reuși ca și acum să ducem mai departe spiritul alb vișiniu!

Un episod nefericit nu reprezintă o bătălie complet pierdută! Vom munci, ne vom replia și vom continua lupta pe care acest play-off o impune! Așadar, în perioada următoare, interimatul pe banca echipei noastre va fi asigurat de staff-ul tehnic din cadrul clubului”, se arată în comunicatul emis de CFR Cluj.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!