Va fi al doilea sezon european pentru ”studenți”, după ce anul trecut au încheiat aventura în urma eșecului cu Armenia Ararat din turul doi preliminar al Conference League (0-0, 1-2). Acum, U Cluj trebuie să găsească o soluție pentru primele meciuri de pe teren propriu, ținând cont că stadionul Cluj Arena va fi ocupat cu festivalul Untold în perioada 6-9 august.
Mai exact, potrivit programului din preliminarii, U Cluj ar putea fi nevoită să-și găsească alt stadion doar pentru meciurile din turul doi preliminar al Europa League/Conference League. Conducerea a luat deja în calcul câteva variante, spune președintele Radu Constantea.
U Cluj ar putea juca la Sfântu Gheorghe, Ploiești sau București
Ținând cont că arena ”Francisc Neuman” din Arad nu ar fi omologată de UEFA pentru meciurile europene, Universitatea Cluj ia în calcul stadioanele de la Sfântu Gheorghe, Ploiești și București.
„Primul tur îl vom juca, indiferent dacă vom juca prima manșă acasă sau în deplasare, pe Cluj Arena. E un semn de întrebare dacă vom juca în Conference League, în turul 2.
Dacă vom juca prima manșă acasă, se va putea organiza și acel meci pe Cluj Arena (n.r. - 22-23 iulie). Dacă vom juca a doua manșă (n.r. - 30 iulie), acolo poate fi un semn de întrebare și vom încerca să găsim o altă soluție.
După festival (n.r. - Untold) se poate intra cel mai devreme în 8-10 zile. Sunt și alte variante în afară de Sibiu. E un semn de întrebare la Sibiu legat de gazon, nu știm dacă vom putea juca acolo. La Arad, din păcate, nu se pot juca meciuri europene, stadionul nu este omologat. Sfântu Gheorghe, Ploiești și București sunt celelalte variante”, a spus Constantea, la Prima Sport.
U Cluj, adversare de coșmar în primul tur preliminar Europa League
Sheriff Tiraspol a învins-o în finala Cupei Moldovei pe Zimbru Chișinău cu scorul de 2-0, după golurile marcate de Jayder Asprilla Moreno și Liam Hermesh. Astfel, moldovenii s-au calificat în preliminariile Europa League și va începe din primul tur preliminar, unde vor avea statut de cap de serie.
Cu un coeficient de 5.050, U Cluj nu va fi cap de serie, astfel că va avea o misiune extrem de dificilă încă din primul tur preliminar, unde va înfrunta una dintre următoarele echipe: Ferencvaros, Qarabag, Sheriff Tiraspol, Dinamo Kiev, Hajduk Split și CSKA Sofia.