Trebuie să ne trezim!” Dezamăgire la Voluntari după înfrângerea cu Petrolul Ploiești

Trebuie să ne trezim!” Dezamăgire la Voluntari după înfrângerea cu Petrolul Ploiești Superliga

Petrolul Ploiești a învins vineri, în deplasare, scor 2-1, formaţia ilfoveană FC Voluntari, în primul meci al etapei a cincea din Superliga.

La finalul partidei, antrenorul ilfovenilor s-a declarat dezamăgit de rezultat, punctând faptul că jucătorilor săi le-a lipsit pragmatismul.

  • Florin pirvu

Pîrvu, dezamăgit de rezultat

„Suntem dezamăgiți de rezultat, aveam alte așteptări înaintea acestui joc. Din păcate, nu am reușit să câștigăm meciul din această seară, chiar dacă, din punctul meu de vedere, ne-am creat câteva situații. Le urez succes celor de la Petrolul, au fost foarte pragmatici.

În schimb, noi nu am reușit să marcăm din situațiile pe care ni le-am creat și spun foarte clar că acea situație a lui Mihai Roman din minutul 44-45, dacă am fi reușit să marcăm și intram cu 2-1 la pauză, poate alta era desfășurarea jocului.

Am început bine și repriza a doua, dar ei au reușit să marcheze după un aut. N-am reușit să blocăm acea centrare. Au făcut 2-1, apoi au încercat să joace doar pe tranziții și nu am reușit să-i deschidem până la final. Chiar dacă suntem la început de campionat, trebuie să înțelegem cu toții că e un alt nivel, nu te mai așteaptă nimeni. Ne-a lipsit pragmatismul azi”, a spus Pîrvu la conferința de presă.

În urma acestei victorii, ploieştenii urcă, momentan, pe locul al doilea al clasamentului, cu 9 puncte. FC Voluntari rămâne cu 4 puncte, pe locul 12.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!