Cele două echipe s-au înfruntat în etapa cu numărul 4 din sezonul regulat al Superligii României. La capătul celor 90 de minute, formația dirijată de Nuno Campos s-a impus cu 4-0 și a înregistrat toate cele trei puncte.
Bogdan Lobonț a urmărit Dinamo - Voluntari și a reacționat sincer: ”Uite, asta m-a impresionat!” + Ce a spus despre Mazilu
La Matinalul de pe VOYO SPORT 1, Bogdan Lobonț, fost mare portar român, a vorbit despre Dinamo - Voluntari, dar și despre Adrian Mazilu, care a înscris pe finalul meciului de pe ”Arcul de Triumf” pentru prima dată în trei ani într-un meci oficial de club.
Lobonț a evidențiat că Mazilu are personalitate și se bucură pentru reușita semnată împotriva Voluntariului.
”Ce m-a impresionat a fost nu acest 4-0, ci cum a gestionat și cum a controlat Dinamo jocul după 1-0. A continuat să atace, știe foarte bine ce vrea să facă cu mingea și ce vrea să facă atunci când nu are mingea.
Mă bucur pentru Mazilu, care a intrat și a înscris în minutul 90+11, mă bucur pentru el că a reușit să marcheze. Fundamental e important că a înscris. Repet, îmi place foarte mult pentru că are o personalitate aparte și aici mă leg de gestul tehnic pe care l-a arătat în etapa precedentă, la Galați, când o mare parte din public l-a tras puțin de urechi, pentru că într-o situație de acel gen a ales o rabona care s-a dovedit a fi ineficientă, dar mie îmi transmite o personalitate puternică”, a spus Bogdan Lobonț.
Dinamo - Voluntari 4-0
Danny Armstrong a deschis scorul în minutul 40 din penalti. În a doua repriză, echipa pregătită de Nuno Campos a consemnat alte trei goluri, prin Alexandru Musi (minutul 73), Oliver Hintsa (minutul 90+6) și Adrian Mazilu (minutul 90+11).
În următoarea etapă, Dinamo o va întâlni pe Rapid în Giulești (sâmbătă, 15 august, de la 21:30), în timp ce FC Voluntari o va înfrunta pe Petrolul Ploiești vineri, pe 14 august, de la 18:30.