Tactica cu CFR! Balint: "Trebuie sa profitam de problemele din defensiva ale clujenilor!"

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 04 Mai 2009, 18:17
Data actualizarii: Luni 04 Mai 2009, 18:20

Antrenorul echipei FC Timisoara, Gabi Balint, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca formatia sa va trebui sa profite de problemele din defensiva gruparii CFR Cluj, cu care timisorenii vor evolua miercuri, in etapa a XXIX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
 

"Clujul evolueaza foarte bine pe faza de atac. Au jucatori care individual creeaza multe oportunitati si trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca nu ne putem apara prea retras, trebuie sa ne aparam mai avansat. Vom incerca sa-i atacam, pentru ca problemele la ei sunt in defensiva. S-a vazut in meciurile lor ca au permis adversarilor sa-si creeze mari ocazii de gol. Trebuie sa fim foarte concentrati acolo si sa nu mai ratam, iar in defensiva nu mai avem voie sa gresim deloc in acest meci", a spus Balint.

Tehnicianul cosidera ca absenta atacantului Yssouf Kone, care a primit cartonas rosu in partida pe care CFR Cluj a pierduta cu Dinamo, scor 0-1, in etapa a XXVIII-a a Ligii I, poate fi considerata un avantaj pentru banateni: "Kone este un jucator important al clujenilor si dintr-un anumit unghi e un avantaj pentru noi. Totusi, probabil ca va intra Traore care este un jucator foarte bun. Va fi un meci greu la Cluj, mai ales ca ei vin dupa aceasta infrangere si s-au indepartat de locul intai. E clar ca vor face tot posibilul pentru a invinge. Noi suntem foarte montati, intotdeauna cand am jucat cu echipe mari concentrarea a fost altfel, insa am suferit cu cei mici. E bine ca moralul jucatorilor este bun, am vazut multa voie buna, stam bine fizic, deci am perspective bune in privinta meciului de la Cluj. Vom vedea daca ne vom multumi cu un egal, insa noi nu ne propunem asa ceva".

In ceea ce priveste lotul cu Care FC Timisoara se va deplasa la Cluj, Balint a precizat ca se confrunta cu cateva probleme. "Maxim va ramane acasa, pentru ca e bolnav. Are o amigdalita. Arman Karamian nu cred ca poate fi folosit in meciul acesta, dar va veni cu noi, pentru ca vrea sa fie alaturi de echipa. Artiom si Parks sunt incerti. Vom pleca cu acelasi lot pe care l-am avut in cantonament si pentru meciul cu Constanta. De la Alexa nu am primit vesti, el este inca in Germania si mi se pare ca trebuie sa se intoarca maine si va trebui sa revina la antrenamente. Pe Bucur il asteptam sa revina, pentru ca astazi a nascut sotia lui si a fost plecat la Bucuresti. Era normal sa fie lasat sa stea langa sotia sa, la nasterea primului sau copil", a adaugat antrenorul banatenilor.
Gabi Balint a afirmat ca patronul clubului FC Timisoara, Marian Iancu, ii motiveaza pe jucatori: "Am discutat dupa meci si cu domnul Iancu, a fost si domnul Chivorchian si le-a cerut jucatorilor mai multa concentrare. Totul a decurs normal. Eu nu comentez declaratiile patronului de la televiziuni. Eu am o relatie foarte buna cu dansul si dupa fiecare meci ii spun punctul meu de vedere. Pot sa va spun ca este aproape de echipa si ne motiveaza pe toti foarte mult".

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!