Super Dan(dana)! Dintre cluburile romanesti ale lui Dan Petrescu doar CFR Cluj mai este activ  
Vineri 09 Februarie 2018, 16:34

Super Dan(dana)! Dintre cluburile romanesti ale lui Dan Petrescu doar CFR Cluj mai este activ  

Toate echipele cu care a lucrat Dan Petrescu in Romania, in afara de CFR Cluj, s-au desfiintat sau sunt in pragul falimentului.

Finala Champions League: Real Madrid - Liverpool, sambata, 26 mai, 21:45, in direct la PRO TV!

Finala Cupei Romaniei: duminica, 27 mai, in direct la PRO X: Craiova - Sibiu, ora 21:00! De la 17:00 se joaca finala Romaniei la U19, Steaua - Dinamo!

Gabriel Chirea
gabriel.chirea@protv.ro

Ca jucator, Dan Petrescu a evoluat in Romania pentru Steaua (1985-1986, 1987-1991), FC Olt (1986-1987) si FC National (2002-2003).
 
FC Olt a fost dezafiliat de Comitetul Frontului Salvarii Nationale din cadrul FRF, incepand cu data de 17 ianuarie 1990, considerandu-se ca a fost "infiintat la indicatiile clanului ceausist si a promovat prin abuzuri si alte faradelegi". In decembrie 1989, antrenor era Cornel Dinu, iar presedinte Tica Danilescu, dar, in ianuarie 1990, "Procurorul", ajuns intre timp secretar de stat in Ministerul Sportului, a cerut dezafilierea fostei sale echipe. De altfel, Petrescu a si jucat in ultima partida a clubului din Scornicesti, dar ca adversar, intr-un FC Olt-Steaua, 0-1, in care un conflict intre Mihali si Lacatus s-a transformat intr-o bataie generala, continuata si la vestiare.
 
In 2007, FC National a revenit la numele de Progresul Bucuresti. In timpul returul sezonului 2008-2009, cand Marius Sumudica era antrenor si echipa evolua in Liga a 2-a, Progresul nu a fost programata la doua partide, in etapele 23 (cu Dunarea Giurgiu) si 24 (cu Concordia Chiajna), iar Comisia de Disciplina a FRF a decis excluderea echipei bucurestene din esalonul secund, fiind si evacuata din Complexul Sportiv Cotroceni.
 
Situatia Stelei e mai incurcata ca niciodata, din moment ce CSA detine marca "Steaua", iar FCSB are continuitate sportiva. Insa, niciuna nu se poate considera continuatoarea deplina a echipei la care a evoluat Petrescu in urma cu 30 de ani. De altfel, fostul fundas al nationalei a declarat in repetate randuri ca echipa lui Becali este adevarata continuatoare a identitatii clubului, in timp ce, pana acum, instantele de judecata au dat castig de cauza MApN-ului.
 
Ca antrenor, "Bursucul" a pregatit in tara pe Sportul Studentesc (2003, 2004-2005), Rapid (2004), Unirea Urziceni (2006-2009), ASA Tg. Mures (2015) si CFR Cluj (2017-prezent). Dintre toate, numai ultima va mai prinde luna martie 2018.
 
Sportul Studentesc a capotat in 2013, pe fondul unor grave probleme financiare, iar echipa considerata continuatoarea acestui club de traditie s-a retras la inceputul acestui sezon din Liga a 4-a Bucuresti.
 
Rapid a intrat oficial in faliment in iunie 2016, iar de atunci s-au organizat cinci licitatii pentru vanzarea marcilor, culorilor si trofeelor clubului de fotbal giulestean, dar deocamdata nu s-a prezentat nimeni interesat sa plateasca 2 milioane de euro in schimbul acestora.

Unirea Urziceni s-a desfiintat in iunie 2011, desi Petrescu adusese titlul in 2009 si jucase finala Cupei Romaniei cu un an inainte, iar calificarea directa si evolutia buna din grupele Ligii Campionilor ii adusesera patronului Dumitru Bucsaru 18,5 milioane de euro in conturi.
 
Petrescu a castigat Supercupa Romaniei cu ASA Tg. Mures, in 2015. In acest moment, fosta vicecampioana a Ligii 1 se afla pe locul 8 in Liga a 2-a, dar are sanse mici sa isi continue activitatea si in 2018, in conditiile in care nu mai are jucatori si antrenori sub contract, iar pe 19 februarie se va da verdictul la Curtea de Apel Tg. Mures in privinta falimentului.

CFR Cluj
a fost in insolventa in perioada februarie 2015 - mai 2017, iar in acest sezon se lupta pentru titlul de campioana. In ciuda acestui fapt, in urma cu cateva luni, patronul Arpad Paszkany i-a propus spre vanzare clubul lui Gigi Becali, in conditiile in care omul de afaceri clujean si presedintele Iuliu Muresan sunt urmariti penal de DIICOT, fiind suspectati de evaziune si de delapidare in valoare de 10 milioane de euro in dauna clubului de fotbal.
 
Bineinteles ca Dan Petrescu nu are nicio vina pentru desfiintarea acestor echipe, dar coincidenta este uluitoare.



Guvernul plănuiește să suspende contribuțiile la Pilonul II de pensii de la 1 iulie. Reacția Ministrului Muncii
BRAT