Sumudica, AVERTISMENT pentru Becali: "Bucurestiul fura fraierii!" Ce spune despre noul transfer reusit de FCSB

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Martie 2019, 20:04
Data actualizarii: Marti 19 Martie 2019, 20:12

Dupa ce l-a adus pe Iulian Cristea, FCSB l-a luat acum si Claudiu Belu de la Astra. 

Gigi Becali l-a vrut pe Belu inca din urma cu 4 ani, insa jucatorul care avea pe atunci 19 ani nu a fost pe placul lui Mihai Stoica si al antrenorului de atunci al FCSB, Laurentiu Reghecampf.

Acum, Becali a recunoscut ca nu s-a mai sfatuit cu nimeni si l-a luat pe Belu. 

"E rezolvat transferul! L-am luat pe Belu! L-am bagat in sedinta, ca e talentat, dar trebuie sa lase cluburile, distractiile si femeile. I-am zis si el a zis ca da! L-am vazut foarte hotarat. I-am zis ca in 2-3 ani poate sa ajunga milionar, prinde un contract afara. Din vara vine. L-am luat dinaintea meciului cu Astra", a spus Becali la Pro X.

Fost antrenor al lui Belu la Astra, Marius Sumudica, i-a facut o caracterizare noului jucator al celor de la FCSB. 

"E un fotbalist bun pe faza ofensiva, un jucator care poate ajuta jocul celor de la FCSB in momentul in care se declanseaza actiunea ofensiva. Pe partea defensiva, cred ca mai are de lucru", a marturisit Sumudica. 

Antrenorul roman a comentat si amenintarea pe care Gigi Becali i-a lansat-o lui Belu, pe care a spus ca l-a bagat in sedinta si i-a spus "sa mai lase cluburile, distractiile si femeile". 

"Nu stiu, asta este treaba dansului, el stie cel mai bine. Stiu ca el detesta oamenii care fumeaza, care beau, iar eu, cat am fost antrenor si jucator la Rapid, exista o vorba la care trebuie sa fii atent: 'Bucurestiul fura fraierii'", a spus Marius Sumudica. 

Belu va veni din vara la FCSB. Jucatorul va primi 100.000 de euro la semnatura si va avea un salariu de 10.000 de euro pe luna.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!