Ștefan Baiaram (22 de ani) a început meciul din postura de rezervă, dar a intrat în minutul 60 și a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor. Decarul din Bănie nu a terminat meciul pe teren și a ieșit accidentat.
După ce a acuzat o problemă la genunchiul drept, starul oltenilor a efectuat câteva investigații și va fi apt pentru meciul retur cu Istanbul Bașakșehir, din play-off-ul Conference League.
Baiaram a confirmat că va fi pe teren cu o postare pe contul său de Instagram: „Pregătit pentru ceea ce urmează”, a transmis decarul.
Universitatea Craiova, la un pas de calificarea în faza principală din Conference League
Pe lângă startul bun de sezon, Craiova este aproape de îndeplinirea primului obiectiv din acest sezon. Oltenii au câștigat primul meci al ”dublei” cu Istanbul Bașakșehir din play-off-ul Conference League, scor 2-1, și sunt aproape de calificarea în faza principală a competiției.
Pentru returul de pe ”Oblemenco” se anunță un stadion plin. Oltenii au cumpărat deja peste 20.000 de bilete și vor veni în număr mare să vadă echipa lui Mirel Rădoi în cel mai important meci al sezonului.