Sold out la CFR Cluj - FCSB! Balaj anunță: "Nu împiedicăm accesul nimănui!"

CFR Cluj Cristi Balaj FCSB Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 11:22
Data actualizarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 11:22

CFR Cluj - FCSB, derby-ul etapei a treia din play-off-ul Ligii 1, se joacă astăzi, de la ora 21:00, LIVE TEXT pe www.sport.ro.

Înainte de meciul dintre CFR Cluj și FCSB, ardelenii sunt pe locul doi, cu 34 de puncte, la cinci puncte distanță de lider, dar cu un meci în minus. Vicecampioana este pe locul trei, cu 33 de puncte, și poate trece peste rivală în cazul în care va câștiga meciul din Gruia.

Sold out la CFR Cluj - FCSB

Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a anunțat că meciul de pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu se va disputa cu casa închisă.

"Stadionul va fi plin. Noi suntem un club care oferă tuturor celor care iubesc fotbalul să fie prezenți la stadion. Noi nu împiedicăm să fie un suporter al lui U Cluj, cum am și demonstrat, ori de la Dinamo, Rapid sau FCSB. Noi nu împiedicăm accesul nimănui. Important este că vom avea un stadion plin", a spus Cristi Balaj.

În ceea ce privește terenul, președintele lui CFR Cluj spune că gazonul se află într-o stare bună, în ciuda condițiilor meteorologice din ultimele zile.

"Terenul se prezintă bine. Va fi un teren bun, doar că vorbim de un gazon care vine după o iarnă grea. Încă nu avem soare cum ne-am dorit. Noi am avut ninsoare până de curând, abia de azi începem să vedem soarele la Cluj", a mai spus Balaj.

Cele două echipe s-au întâlnit și în urmă cu două luni, tot în Gruia, când FCSB a reușit să câștige prin golul marcat de Malcom Edjouma pe finalul partidei, scor 1-0.

O victorie cu CFR ar putea să o aducă pe FCSB mai aproape de obiectiv. Gigi Becali, patronul echipei, a spus în cadrul unei conferințe de presă că, în cazul în care echipa sa nu va reuși să câștige titlu, își dorește ca vicecampioana să termine sezonul în fața rivalei din Ardeal.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!