FOTO CFR Cluj - FCSB 1-1! Un egal cât o victorie... pentru Farul Constanța

CFR Cluj - FCSB CFR Cluj FCSB Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 23:00
Data actualizarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 23:07

CFR Cluj și FCSB au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul din etapa a treia a playoff-ului Superligii, rezultat ce-i permite liderului Farul Constanța să se depărteze la patru puncte de ardeleni și la cinci de roș-albaștri.


CFR Cluj - FCSB 1-1

Clasament playoff Superliga

  1. Farul Constanța - 39 puncte
  2. CFR Cluj - 35p.
  3. FCSB - 34p.
  4. Universitatea Craiova - 29p.
  5. Rapid București - 28p.
  6. Sepsi Sf. Gheorghe - 21p.

FINAL

Min. 90+1: GOL anulat lui FCSB! Cordea avasează în flancul drept, apoi a trimis în centru, până la Omrani, care îl învinge pe Scuffet, însă reușita este anulată după consultarea VAR, pentru poziție afară din joc la atacantul francez.

Min. 83: Ocazie pentru FCSB! Florinel Coman ia o fază pe cont propriu, avansează spre poarta ardelenilor și șutează foarte bine din marginea careului de 16, deși era înconjurat de șase adversari, însă balonul trece milimetric pe lângă poarta lui Scuffet.

Min. 80: Ocazie pentru FCSB! Florinel Coman intră în careu, prin flancul stâng, driblează un fundaș al campioanei, apoi centrează în fața porții, însă Deian Sorescu, între doi adversari, nu reușește să reia spre poartă, FCSB-ul alegându-se doar nu o lovitură de colț.

Min. 68: GOOOL FCSB! Florinel Coman execută perfect o lovitură liberă și îl învinge pe Scuffet.

Min. 55: Ocazie pentru CFR Cluj! Krasniqi ia o fază pe cont propriu, avasează în careul vicecampioanei, însă își închide unghiul, iar șutul său este reținut ușor de Târnovanu.

Min. 46: Start în repriza secundă!

PAUZĂ

Min. 45+3: Ocazie pentru FCSB! Florinel Coman primește în careul de 16 metri, avansează cu mingea la picior, apoi trimite în fața porții, acolo unde Miculescu se strecoară printre adversari și trimite spre poartă, însă Scuffet reușește să respingă balonul în corner.

Min. 32: Ocazie pentru CFR Cluj! Bîrligea primește în marginea careului de 16 metri, protejează balonul apoi trimite o pasă pe poziție viitoare pentru Krasniqi, care nu reușește să-l învingă pe Târnovanu din colțul careului de șase metri.

Min. 25: Ocazie pentru FCSB! Darius Olaru avansează în viteză în flancul stâng, apoi centrează în fața porții. Miculescu întinde un picior către balon, însă nu reușește să atingă mingea, care ajunge în brațele lui Scuffet.

Min. 19: GOOOL CFR Cluj! Cvek centrează excelent pentru Burcă, acesta reia cu capul, însă Târnovanu respinge balonul până la Bîrligea, care trimite mingea în plasă.

Min. 16: Ocazie pentru CFR Cluj! Muhar își încearcă norocul cu un șut din afara careului de 16 metri, la capătul unei faze care nu anuța nimic, însă trimite puțin peste poartă.

Min. 14: Ocazie pentru CFR Cluj! Janga este angajat în marginea careului de 16 metri, însă își face balonul prea în lateral, iar șutul său este respins ușor de Târnovanu în corner.

Min. 9: Ocazie pentru FCSB! Florinel Coman scapă spre poarta lui Scuffet, însă nu-l vede pe Miculescu liber în dreapta, mai face un dribling și este deposedat.

Min. 1: A început partida! 

  • Spectacol pirotehnic în tribune, pus la cale de suporterii celor două echipe, înainte de fluierul de start.


CFR Cluj - FCSB, echipele de start

CFR Cluj: Scuffet - Manea, Burcă, Yuri, Braun - Deac, Muhar, Cvek, Krasniqi - Janga, Bîrligea; Rezerve: Sava - Peteleu, Țîru, Hoban, Bordeianu, Fica, Petrila, Yeboah, Maglica; Antrenor: Dan Petrescu.

FCSB: Târnovanu - Sorescu, Cristea, Tamm, Radunovic - Ov. Popescu, Șut, Olaru - Miculescu, Compagno, Coman; Rezerve: Vlad - Crețu, Dawa, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslavescu, Cordea; Antrenor: Elias Charalambous.


Rezultatul de 3-2 din meciul Farul - Universitatea Criaova i-a permis echipei lui Gică Hagi să se distanțeze în fruntea clasamentului din Superligă, astfel că un rezultat de egalitate în derby-ul din Gruia ar fi perfect pentru echipa din Constanța.

CFR Cluj - FCSB, ora 21:00, LIVE TEXT

Înainte de meciul dintre CFR Cluj și FCSB, ardelenii sunt pe locul doi, cu 34 de puncte, la cinci puncte distanță de lider, dar cu un meci în minus. Vicecampioana este pe locul trei, cu 33 de puncte, și poate trece peste rivală în cazul în care va câștiga meciul din Gruia.

Cele două echipe s-au întâlnit și în urmă cu două luni, tot în Gruia, când FCSB a reușit să câștige prin golul marcat de Malcom Edjouma pe finalul partidei, scor 1-0.

O victorie cu CFR ar putea să o aducă pe FCSB mai aproape de obiectiv. Gigi Becali, patronul echipei, a spus în cadrul unei conferințe de presă că, în cazul în care echipa sa nu va reuși să câștige titlu, își dorește ca vicecampioana să termine sezonul în fața rivalei din Ardeal.

Dan Petrescu l-a dat pe spate pe noul antrenor de la FCSB: „Respect!”

Elias Charalambous a vorbit în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu campioana en-titre și a evidențiat faptul că Dan Petrescu e un nume cu greutate pentru fotbalul românesc. Mai mult, tehnicianul cipriot a precizat cât de mult îl respectă pe rivalul său din Superligă.

„E un nume mare. E un antrenor bun și îl respect mult. E un antrenor foarte bun. Am analizat echipa. E dificilă, sunt bine în defensivă. Am respect mare pentru domnul Petrescu. Fiecare are filozofia sa. Sigur, fiecare antrenor vede într-un fel jocul. Nu știu exact cum Dan Petrescu vede jocul. E foarte defensiv. Dar, pentru că a câștigat ce a câștigat, o duce bine și în atac”, a spus Elias Charalambous.

VIDEO - Elias Charalambous, conferință de presă

VIDEO - Dan Petrescu, conferință de presă

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!