OFICIAL Sergiu Hanca, prezentat oficial de Universitatea Craiova! Pe câte sezoane a semnat

Sergiu Hanca Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 29 Iulie 2022, 17:33
Data actualizarii: Vineri 29 Iulie 2022, 17:37

Sergiu Hanca (30 ani) s-a despărțit de Cracovia în această vară și a revenit în România, acolo unde a semnat cu Universitatea Craiova. 

Oltenii au reușit să îl transfere pe fotbalistul care și-a reziliat contractul cu gruparea poloneză, pentru care a evoluat din ianuarie 2019. Astfel, la câteva zile de la anunțul oficial al transferului lui Rivaldinho, plecat și el de la Cracovia. 

Sergiu Hanca a fost prezentat oficial la Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a anunțat oficial transferul fostului dinamovist, care a semnat un contract valabil pe următorele trei sezoane. 

„OFICIAL | Bine ai venit, Sergiu Hanca!

Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu jucătorul Sergiu Hanca, iar acesta va îmbrăca tricoul Științei pentru următorii 3 ani. 

Sergiu a evoluat în ultimii 3 ani la KS Cracovia și a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai polonezilor, bifând 115 partide, unde a înscris 19 goluri și a oferit 20 de pase decisive. A fost de mai multe ori căpitanul echipei. Și-a trecut în palmares Cupa Poloniei și Supercupa Poloniei.

În România, Sergiu Hanca a câștigat Supercupa României cu ASA Târgu Mureș, dar și Cupa Ligii cu Dinamo București. Internațional al României, jucătorul de 30 de ani este cotat la un milion de euro.

Îi dorim lui Sergiu să aibă parte de multe jocuri reușite la Campioana Unei Mari Iubiri!”, se arată în comunicatul clubului. 

Cariera lui Sergiu Hanca 

Prima echipa la care a evoluat Sergiu Hanca a fost FC Snagov, iar în 2012 a părăsit formația pentru o mutare la Bihor Oradea. A ajuns la Târgu Mureș și a fost cedat la Dinamo, în perioada de transferuri din iarna anului 2016.

Cele mai multe apariții din cariera sa profesionistă le-a bifat la Cracovia. În 115 partide a evoluat Hanca pentru clubul din Polonia, cu trei apariții mai mult decât la Dinamo, reușind 19 goluri și 20 de pase decisive.

De asemenea, Hanca a adunat și 7 selecții la echipa națională, pentru care a debutat chiar într-un meci cu Polonia lui Robert Lewandowski (33 ani), pe 10 iunie 2017. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!