Ionuț Larie a vorbit despre victoria obținută de Farul Constanța în fața celor de la FCSB.

Ionuț Larie: ”Cred că cei de la FCSB îi vor elimina pe cei de la Shkendija!”

Veteranul echipei de la malul mării a mărturisit că cele două echipe au avut mari dificultăți din cauza căldurii și spune că victoria obținută în fața roș-albaștrilor le dă avânt constănțenilor în acest start de campionat.

Nu știu dacă a fost perfectă, pentru că a început cu stângul, dar suntem fericiți că plecăm cu cele trei puncte. A fost principalul obiectiv din această seară și ni l-am îndeplinit. A fost un meci cu de toate, și cu bune, și cu rele, și cu greșeli de arbitraj, și cu greșelile noastre. Toți greșim, mai ales pe căldura asta. Am jucat două meciuri de la 18:30 și de la 19:00 și parcă a fost mai răcoare decât azi.

Sper ca cei care s-au uitat la meci au văzut spectacol. Victoria e foarte importantă, pentru că reușim să continuăm seria bună de rezultate, să adunăm puncte, să ne menținem sus în clasament și, după ziua de mâine, când am înțeles că vom avea liber, să ne pregătim la fel de bine și să câștigăm și meciul de vineri cu Metaloglobus, pentru că degeaba am câștigat aici dacă vom pierde acasă.

Am văzut meciurile adversarei de azi, dar orice meci jucăm, îl jucăm la victorie. Am crezut în forțele noastre și suntem bucuroși că am reușit să întoarcem scorul până la final. Dacă scoteam un egal, nu era un capăt de țară. Nu știu de ce a luat roșu Târnovanu, ne-a ajutat foarte mult. Cred că am avut o reacție foarte bună după golul din minutul 2. Am avut ocazii, dar nu le-am concretizat. Îmi felicit colegii că au avut curaj, încredere și au crezut până la final că putem întoarce rezultatul.

Nu e o schimbare majoră, avem aceleași obiective, să prindem play-off-ul, să jucăm un fotbal frumos și să mergem cu încredere la orice meci, pentru că avem valoare și putem câștiga cu oricine”, a spus Ionuț Larie după meci.

Întrebat dacă FCSB va reuși să întoarcă rezultatul cu Shkendija și să se califice în turul 3 preliminar din Champions League, Larie s-a arătat convins că echipa antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii poate face acest lucru.

Cred că cei de la FCSB îi vor elimina pe cei de la Shkendija chiar dacă au jucat cu altă formulă de start, le doresc succes într-o campanie europeană cât mai lungă”, a mai spus Larie.