VIDEO REFUZA Danciulescu sa joace cu Steaua? Atacantul dinamovist e FURIOS! Ce veste le da suporterilor:

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Noiembrie 2012, 21:07
Data actualizarii: Vineri 02 Noiembrie 2012, 21:08

Ai inima de stelist? Intra AICI si sustine-o pe EUROSTEAUA in Europa League! Molde – Steaua, joi 8 noiembrie in direct la PRO TV si Voyo.ro!

"Eu mai am de jucat fotbal, chiar daca le convine sau nu unora. Cred ca o sa mai joc un an de zile, sa stea linistiti cei care imi poarta sambetele. Vorbesc lucruri care nu sunt conforme cu realitatea. Important e sa fiu sanatos, pentru ca am avut ceva probleme, nu asa cum vorbesc unele persoane nestiutoare, ca nu as fi avut nimic la picior. Marturie stau ecografiile si RMN-ul facute. Cei care vorbesc in necunostinta de cauza sa se informeze mai inainte.

Sa intrebe pe toata lumea ce fel de caracter sunt, am fost loial tot timpul acestui club. Nu pot spune de mine ca nu am nimic la picior. Eu de obicei nu prea am avut accidentari, dar se intampla. Cei care vorbesc ar trebui sa stie ca eu in 2008 am jucat cu fractura de piramida nazala impotriva Stelei, cand puteam sa nu o fac. Daca au sa spuna ceva sa-mi spuna in fata, nu pe la colturi. Stiu eu foarte bine la ce ma refer. Nu vreau sa spun, e mai bine asa", a declarat Danciulescu.

Golgheterul dinamovist anunta ca e posibil sa se recupereze pana la ora meciului cu Steaua de pe national arena. "Acum ma pregatesc normal de cateva zile, sunt ok. Vom vedea ce va fi, daca voi juca sau nu. Eu voi incerca sa-mi ajut echipa asa cum am facut-o de fiecare data, chiar si de pe banca sau din tribune. Nu am fost niciodata un jucator problematic. Cei din conducere ma cunosc, am jucat de «n» ori accidentat pentru aceasta echipa. Sunt lucruri care te deranjeaza. Eu imi doresc ca atunci cand ma voi lasa de fotbal lumea sa vorbeasca frumos de mine. E important pentru mine. Daca nu le convine unora sa-mi spuna in fata.

Nu e frumos. Sunt vorbe pe care le aud si nu-mi plac. Nu e important daca joc sau nu in derbi, au mai fost meciuri in care nu am jucat. Important e sa castige echipa".

Danciulescu spera ca spectacolul din teren sa se ridice la nivelul celui pe il vor oferi suporterii in tribune. "E un derbi al orgoliilor, va veni foarte multa lume, va fi un spectacol frumos si mai ramane ca si jucatorii sa ofere un spectacol pe teren. Chiar daca vor fi putini suporteri dinamovisti in tribune sunt convins ca se vor face auziti, asa cum a fost mereu. Mai tineti minte cum a fost la meciul de 4-2 din Ghencea? La fel, au fost putini, dar s-au facut auziti. Am foarte multe amintiri placute din acest derbi. Cel mai frumos gol cred ca a fost la acel 4-2 din Ghencea. Cel mai important insa e acel 2-1 cand Steaua a pierdut titlul si eu am jucat cu fractura de piramida nazala. Am facut-o pentru ca am vrut sa joc. Si am facut-o impotriva lui Marius Lacatus, nasul fetitei mele. Si ei au pierdut campionatul. Asta e Danciulescu", a mai spus atacantul dinamovist.

Sursa: Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!