Reacția neașteptată a lui Dan Petrescu cu privire la mutarea lui Billel Omrani la FCSB

FCSB Billel Omrani Dan Petrescu Superliga Superliga Billel Omrani
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 23 Septembrie 2022, 07:46
Data actualizarii: Vineri 23 Septembrie 2022, 07:46

Billel Omrani a evoluat șase sezoane la CFR Cluj și a rămas liber de contract în vara anului 2022.

După șase sezoane petrecute în Gruia și titluri, Billel Omrani nu și-a mai prelungit înțelegerea cu CFR Cluj, iar Gigi Becali l-a transferat gratis în toamnă.

Dan Petrescu, fostul antrenor al lui Omrani la CFR Cluj, a vorbit despre mutarea algerianului la rivala din Superliga și și-a exprimat mirarea, evidențiind faptul că i-a spus că nu va mai evolua la nicio altă formație din campionatul României.

Dan Petrescu: „Chiar nu mă așteptam”

„Nu mă așteptam să se ducă la FCSB, chiar nu mă așteptam. Mie mi-a zis că în România va juca doar la CFR Cluj. Dacă era liber, putea să facă orice. Mie așa mi-a zis, nu mi-a promis sau ceva. A făcut ce a dorit el.”, au fost cuvintele lui Dan Petrescu la Orange Sport.

Ce a spus MM Stoica, oficialul FCSB, despre Billel Omrani

MM Stoica, managerul general al FCSB, a dezăluit că Omrani este total ieșit din formă în momentul de față, deoarece nu s-a mai atrenat deloc după despărțirea de CFR, disputând ultimul meci oficial, în tricoul naționalei Algerie, pe 12 iunie.

„Da. Aerob, de excepţie, anaerob, probleme. E clar că nu s-a antrenat. A jucat 20 de minute pe 12 iunie în Algeria - Iran, ultimul meci oficial. Nu prea s-a antrenat, dar se antrenează (n.r. - la FCSB). 

Şi noi vrem să-l vedem. S-a discutat să joace amândoi (n.r. - Omrani şi Compagno), că de asta a venit Omrani”, a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport.

FCSB, în această perioadă de mercato

Veniri - Boban Nikolov (28 ani / mijlocaș central / liber de contract), David Miculescu (21 ani / atacant / UTA Arad / 1.7 milioane de euro), Andrea Compagno (26 ani / atacant / FCU Craiova 1948 / 1.5 milioane de euro), Eduard Radaslavescu (18 ani / mijlocaș central / FCV Farul / 500.000 de euro), Radu Boboc (23 ani / fundaș dreapta / FCV Farul / 400.000 de euro), Joyskim Dawa (26 ani / fundaș central / FC Botoșani / 350.000 euro), Vadim Rață (29 ani / închizător / FC Voluntari / 300.000 de euro), Marco Dulca (23 ani / închizător / Chindia Târgoviște / 250.000 de euro), Bogdan Rusu (32 ani / atacant / CS Mioveni / 200.000 euro), Joonas Tamm (30 de ani / fundaș central / Vorskla Poltava / liber de contract), Rachid Bouhenna (30 ani / fundaș central / CFR Cluj / liber de contract)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!