EXCLUSIV Reacția lui Gheorghe Mustață, după ce FCSB ar fi primit acceptul să joace în Ghencea

Gheorghe Mustata FCSB Stadionul Ghencea Superliga Gheorghe Mustață
Vali Andronescu
Data publicarii: Marti 11 Iulie 2023, 17:46
Data actualizarii: Marti 11 Iulie 2023, 17:48

Derby-ul FCSB - Dinamo s-ar putea juca, astfel, pe Stadionul „Steaua” din Ghencea. Cele două echipe se vor confrunta sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30.

Conform DigiSport, Angel Tîlvăr, ministrul apărării naționale, ar fi semnat documentul trimis de FCSB, prin care echipa patronată de Gigi Becali ar putea închiria stadionul „Steaua” din Ghencea.

Reacția lui Gheorghe Mustață, după ce FCSB ar fi primit acceptul să joace în Ghencea

Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, a vorbit pentru Sport.ro și a remarcat faptul că e un lucru foarte bun, pentru că s-ar fi luat decizia ca gruparea „roș-albastră” să poată închiria stadionul din Ghencea.

„E o normalitate, e un lucru foarte bun. E o normalitate nu doar pentru Steaua (n.r. FCSB), cât și pentru alte echipe. Steaua (n.r. FCSB) întotdeauna umple stadioanele. Nu doar pe Ghencea. Mai ales la meciurile cu Dinamo!”, a spus Gheorghe Mustață pentru Sport.ro.

Ultimul meci pe care FCSB l-a jucat în Ghencea a fost în urmă cu mai bine de opt ani. „Roș-albaștrii” o învingeau în 2015 pe Viitorul Constanța cu 4-1, pe 22 martie 2015.

FCSB - Dinamo, în Ghencea!? Reacția lui Gigi Becali

"Ciolacu este de felicitat, pentru că a avut bărbăție și a pus piciorul în prag. El merită felicitările! Mă așteptam că se va rezolva, pentru că a fost o anomalie ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.

În urmă cu șapte zile, Becali a spus că e sigur de faptul că FCSB va fi lăsată să evolueze în Ghencea, pe stadionul „Steaua”. Știind conflictele dintre clubul lui Becali și cei de la CSA Steaua, acest lucru ar părea imposibil, dar pare că se apropie acum momentul așteptat de fanii „roș-albaștrilor”.

„Băi, eu cred că vom juca acolo. De ce? Au tot făcut figuri, dar, ce am înțeles, eu nu am vorbit cu ăsta, cu Ciolacu, dar eu acum o să-i dau un telefon. Și ce am înțeles eu, că am și eu relații. 

Ciolacu le-a dat ordin spunând 'i-am promis lui Becali că are obligația ca Steaua, așa a zis el, Steaua, să joace pe Ghencea!' Deci, sută la sută o să jucăm pe Ghencea. Cică lor le e frică de Talpan. Vă dați seama în ce țară trăim? Să-ți fie frică de Talpan? Cât e Ciolacu ministru, nu-mi fac griji. E om serios și se ține de cuvânt”, le-a comunicat Gigi Becali reprezentanților mass-media.

FCSB, în perioada de mercato

Veniri - Damjan Djokovic (33 de ani / mijlocaș central / Croația, Olanda / Al Raed Buraidah / liber de contract), Alexandru Băluță (29 de ani / mijlocaș ofensiv / România / Puskas Akademia / liber de contract), Siyabonga Ngezana (25 de ani / fundaș central / Africa de Sud / 500.000 de euro)

Reveniri după împrumuturi - Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / FC "U" Cluj), Valentin Gheorghe (26 de ani / extremă stânga / România / Umraniyespor), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / Chindia), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Poli Iași), Ovidiu Horșia (22 de ani / extremă dreapta / România / FC "U" Cluj), Mihai Lixandru (21 de ani / închizător / România / CS Mioveni), Andrei Pandele (19 ani / mijlocaș central / România / AS FC Buzău), Marian Botezatu (22 de ani / fundaș stânga / România / Foresta Suceava), Ștefan Cană (22 de ani / fundaș central / România / Foresta Suceava), Daniel Toma (23 de ani / mijlcoaș central / România / CS Mioveni), Mihai Udrea (21 de ani / portar / România / Viitorul Pandurii Tg. Jiu), Aurelian Ciuciulete (20 de ani / mijlocaș central / România / Metaloglobus)

Plecări - Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / România / FC Rapid 1923 / contract încheiat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / România / Rapid / contract încheiat), Jonaas Tamm (31 de ani / fundaș central / Estonia / contract încheiat), Boban Nikolov (28 de ani / mijlocaș central / Macedonia de Nord / contract încheiat), Billel Omrani (29 de ani / atacant / Algeria / contract încheiat), Deian Sorescu (25 de ani / mijlocaș dreapta / România / Rakow Czestochowa / împrumut expirat), Sorin Șerban (23 de ani / fundaș stânga / România / Poli Iași / contract încheiat), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / "U" Cluj / împrumutat), Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / "U" Cluj / împrumutat), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Petrolul / împrumutat), Ștefan Cană (22 de ani / fundaș central / România / CSM Alexandria / împrumutat) 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!