Chiar dacă echipa sa a avut un joc solid și va rămâne pe primul loc cel puțin pentru încă o rundă, Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a surprins pe toată lumea și s-a prezentat la flash-interviu pentru a transmite câteva mesaje.
Primele două au fost legate de echipă și suporteri, apoi a acuzat protocolul de la Sfântu Gheorghe. Mai exact, Nicolescu a spus că cei aflați în loja oaspeților au primit doar pâine din partea clubului gazdă, iar ulterior președintele dinamovist a publicat și un videoclip pe rețelele de socializare.
Laszlo Dioszegi a venit cu replica pentru Nicolescu
Acuzațiile nu au rămas fără replică din partea gazdelor. Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi OSK, a reacționat dur după ce a auzit ce a spus omologul său de la Dinamo.
„Trebuie să ne concentrăm la fotbal și nu dacă platoul are salam sau parizer. Eu nu am spus niciodată, dar am toți colegii care mi-au reproșat că am tăcut. La Dinamo, când am fost noi în 'Groapă', am primit trei pizza la pauza meciului, pe care le-am împărțit între noi, câți am fost, 16 inși. Și n-am comentat și cu asta vreau să închid subiectul.
Exact asta nu trebuia să spună domnul Nicolescu. Dacă spunea domnul Rotaru – pentru că la Craiova este aproape un meniu – că nu a primit înapoi ce a oferit, aș fi spus 'da, așa e'. La Craiova, când te duci, te duci ca la un restaurant și chiar vreau să-i felicit, dar să spună domnul Nicolescu nu mi se pare normal”, a spus Dioszegi, potrivit Digi Sport.
Sepsi OSK - Dinamo 0-2. Liderul, victorie fără emoții la Sfântu Gheorghe
Dinamo şi-a consolidat poziţia de lider în Superligă, după ce a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-0 vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a.
Dinamo a deschis scorul prin fundaşul central spaniol Martin Pascual, cu o lovitură de cap după cornerul executat de Danny Armstrong (24).
Echipa antrenată de portughezul Nuno Campos şi-a dublat avantajul prin golul altui spaniol, mijlocașul Alberto Soro (36), din centrarea aceluiaşi jucător de bandă scoţian.