Raul Opruț sare în apărarea lui Mamoudou Karamoko: „S-au spus multe lucruri neadevărate!”

Raul Opruț sare în apărarea lui Mamoudou Karamoko: „S-au spus multe lucruri neadevărate!” Superliga

Dinamo a învins-o sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, pe Rapid, în etapa a cincea din Superliga.

La finalul partidei, Raul Opruț a ținut să-l felicite pe colegul său Mamoudou Karamoko, care a intrat de pe bancă și a marcat golul victoriei.

Opruț nu l-a uitat nici pe portarul Alaa Bellaarouch care la scorul de 0-0 a avut o intervenție spectaculoasă, menținând egalitatea pe tabela de marcaj.

„O victorie foarte mare pentru noi. Nu mai câștigasem de mult pe Giulești. A prins din nou Alaa o zi bună. A intrat Mamou, care a făcut diferența și chiar vreau să zic ceva despre el, că s-au spus multe lucruri neadevărate. Am citit multe, de păcănele, jocuri. Părerea mea personală și cred sincer asta. A fost accidentat, a avut probleme cu pubalgia, eu știu ce înseamnă aceste lucruri din păcate și de asta nu este 100% fizic, dar când va fi, vă garantez, va fi cel mai bun jucător din campionatul României.

Alaa este portar, eu am zis că Mamou a fost omul meciului, jucător de câmp. Alaa merita să fie omul meciului, dar a intrat Mamou, a dat acel gol și până la urmă în fotbal golul face diferența”, a spus Raul Opruț la finalul meciului.

  • Rapid bucuresti dinamo bucuresti superliga superbet 15082026 32

Dinamo, pe primul loc în clasament

În urma acestei victorii, Dinamo a urcat pe primul loc în clasament. Pentru Rapid a fost primul eșec din acest sezon.

Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiție internă de 124 de ori, de 44 de ori au câștigat giuleștenii, de 52 de ori s-au impus dinamoviștii, iar alte 28 de partide s-au terminat la egalitate, potrivit site-ului LPF.

Palmaresul cu Rapid echipă gazdă este de 63 de jocuri, 27 de victorii Rapid, 14 remize și 22 de succese Dinamo.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!